Managerul proiectului VAR în cadrul LPF, Marius Avram, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că Liga Profesionistă de Fotbal a făcut o solicitare către FRF pentru ca singurele două brigăzi româneşti certificate VAR de către FIFA, conduse de centralii Ovidiu Haţegan şi Istvan Kovacs, să poată folosi tehnologia la anumite meciuri din faza play-off / play-out a actualei ediţii a Ligii I.

„În acest moment, având deja două maşini VAR pregătite, studiem posibilitatea… Având în vedere că România are în acest moment două stadioane pregătite deja pentru VAR şi pe care a fost folosită această tehnologie, dar şi două brigăzi de arbitri, cea a lui Ovidiu Haţegan şi cea a lui Istvan Kovacs, care au certificare VAR din partea FIFA. Deci ei pot face arbitraj video oriunde în lumea asta în acest moment. Aşadar, una dintre brigăzi poate fi pe teren, iar cealaltă în cabina VAR. Vom vedea în viitor dacă vom putea să lansăm chiar atât de repede.

Le-am transmis azi cluburilor că anumite costuri trebuie să fie asumate, baremurile arbitrilor VAR, adică cei doi arbitri VAR şi tehnicianul. În Europa de obicei se plăteşte un procent din baremul arbitrului de centru, iar după nişte calcule simple este vorba despre câteva sute de mii de euro în plus în fiecare an”, a afirmat Marius Avram.

Integral pe Evenimentul Zilei



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.