Athletic Bilbao s-a calificat în finala Cupei Spaniei, învingând în deplasare, cu scorul de 2-1 după prelungiri, formaţia Levante, joi seara, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei.

Gazdele au deschis scorul prin Roger (17), însă Athletic a restabilit egalitatea în urma unei lovituri de la 11 m transformate de Raul Garcia (30).

Athletic Bilbao, adversara Barcelonei în finala Cupei Spaniei din acest sezon
Bascii au marcat golul victoriei şi al calificării prin Alex Berenguer, în a doua repriză a prelungirilor (112).

În meciul tur, disputat la Bilbao, scorul a fost egal, 1-1.

Athletic Bilbao va avea ca adversară în finala programată pe 17 aprilie, la Sevilla, echipa FC Barcelona, care s-a impus miercuri pe teren propriu, cu 3-0 după prelungiri, în faţa formaţiei FC Sevilla. prin golurile lui Ousmane Dembele (12), Gerard Pique (90+3) şi Martin Braithwaite (95). În tur, andaluzii s-au impus cu 2-0.

Integral pe Digisport



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.