Miliardarul și politicianul francez Olivier Dassault, unul dintre moştenitorii grupului de aviaţie Dassault - producătorul avioanelor Falcon, Mirage şi Rafale - şi-a pierdut viaţa duminică în urma unui accident de elicopter, relatează AFP şi Reuters.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, pilotul elicopterului a murit şi el în accidentul care a avut loc în jurul orei locale 18:00, în Touques, lângă Deauville, pe coasta Normandiei. Alte persoane nu se aflau la bordul elicopterului, care efectua un zbor privat.


Într-o postare pe Twitter, preşedintele Emmanuel Macron a adus un omagiu deputatului Republicanilor (Les Républicains, LR,), în vârstă de 69 de ani. "Olivier Dassault a iubit Franţa. Căpitan de industrie, deputat, ales local, comandant în rezervă în forţele aeriene: de-a lungul vieţii sale, el nu a încetat niciodată să-şi servească ţara, valorificându-i atuurile. Moartea sa brutală este o mare pierdere. Gândurile mele se îndreaptă spre familia sa şi persoanelor lui dragi ", a scris şeful statului în mesaj.

Delphine Mienniel, procurorul din Lisieux, a confirmat pentru AFP decesul lui Olivier Dassault şi al pilotului, deplasându-se la locul accidentului.

Mai multe personalităţi au adus un omagiu fiului lui Serge Dassault, fostul patron al grupului aviatic Dassault decedat în 2018, şi nepot al lui Marcel Dassault, fondatorul grupului, considerat ca deţinătorul uneia dintre cele mai mai mari averi din Franţa.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.