O nouă tranșă de 48.000 doze de vaccin AstraZeneca va ajunge, astăzi, în România. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.

Potrivit Comitetului Național (CNCAV) de Coordonare a Vaccinări Anti-Covid-19, dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național. Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.

Urmare a primirii autorizației din partea ANMDMR, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” poate desfășura, în calitate de distribuitor angro, operațiuni de deținere, custodie și livrare pentru medicamente cărora li se impun criterii suplimentare de tipul: produse în acord cu art. 806 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată: medicamente imunologice, respectiv produse cu distribuție în lanțul rece (care necesită manipulare la temperaturi scăzute).

Integral pe Realitatea.net



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.