Potrivit unui comunicat al ANI, Georgeta Luminiţa Vîrlan, fost consilier local municipiul Piatra-Neamţ, s-a aflat în conflict de interese, deoarece a votat favorabil două hotărâri ale Consiliului Local din 24 aprilie 2018 şi 31 august 2018 privind aprobarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă de la bugetul local pentru activităţi nonprofit de interes local.
Ulterior, au fost încheiate contracte de finanţare nerambursabilă între Primăria Piatra-Neamţ şi o asociaţie cu care Georgeta Luminiţa Vîrlan avea o relaţie de angajament (un contract de comodat încheiat în data de 18 iulie 2014, pe o perioadă de 5 ani).
Integral pe Romania24.ro
Alte articole pe același subiect
- Un deţinut de la Penitenciarul Ploieşti a murit. Cazul, anchetat de procurori
- Dronă doborâtă cu mătura deasupra Penitenciarului Ploieşti. Ce au găsit agenţii de pază în aparatul de zbor
- Droguri impregnate pe hârtie și trimise prin Poștă la Penitenciarul Ploiești. DIICOT a intrat pe fir
- Ploiesti: Accident de muncă la Electrica. Un angajat şi-a pierdut viaţa în urma unei explozii
- Agresorul de la Ploieşti era drogat şi a lovit cu un box metalic
- Dovada că agresorul lui Galamaz avea pe mână un box metalic, iar un jucător al Petrolului l-a ascuns
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
Se redeschide dosarul 10 August. Sebastian Cucoş, Cătălin Sindile şi Laurenţiu Cazan, din nou urmăriți penal
16 aprilie 2021 19:26CSM aprobă pensionarea judecătorului Ionuţ Matei de la ÎCCJ, magistrat care i-a condamnat pe Năstase, Udrea, Mazăre, Becali, Severin, Mitrea
16 aprilie 2021 18:02Magistraţii n-au căzut de acord pentru decizia definitivă în cazul lui Sorin Oprescu. Cine este judecătorul chemat să încline balanţa
16 aprilie 2021 14:59Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a fost trimis în judecată de DNA pentru infracțiunea de folosire a influenței politice
16 aprilie 2021 12:35Victor Micula, fiul magnatului Viorel Micula, trimis în judecată pentru 31 de infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor
15 aprilie 2021 19:55Editorial
Cum au picat liderii USR PLUS primul mare test politic al guvernării. Cine câștigă din cearta partenerilor de coaliție
Liderii USR PLUS s-au întors, joi, cu coada între picioare la ședința de guvern, după ce cu o zi înainte au anunțat apocalipsa: retragerea sprijinului politic pentru premierul Florin Câțu din cauza demiterii lui Vlad Voiculescu...