Jurnalista Antena 3 Gina Vacariu a întrebat-o, miercuri, pe Raluca Turcan dacă a avut vreodată un job în mediul privat, ce funcție a avut și ce salariu primea pentru acel post. De asemenea, ministrul Muncii a mai fost întrebat și care a fost cel mai mic salariu pe care l-a primit de când se află în câmpul muncii. "Ați strâns vreodată cureaua sau ce ați făcut? Cum v-ați descurcat?", a întrebat Gina Vacariu.

"Vă mulțumesc foarte mult pentru această întrebare. Mă face să mă gândesc la începuturile mele profesionale. Am absolvit ASE-ul, Facultatea de Relații Economice Internaționale cu dorința de a intra în mediul de business și primul meu job a fost în sectorul privat. Am intrat ca și consilier de relații publice, pentru că m-am specializat pe relații publice, și aveam un salariu atât de mic încât abia așteptam să-mi mai trimită ai mei niște bănuți de acasă și țin minte și acum că mergeam la Gară, pentru că îmi trimiteau coletul prin tren, și primeam și mâncare, dar și niște bănuți puși undeva într-un buzunăraș de către părinți.

Deci, da, am lucrat și în mediul privat, am avut și salariu foarte mic, dar după aceea dacă am văzut că mediul privat e un mediu propice în care poți să obții venituri mai mari. Ulterior, viața m-a condus în sectorul public, însă dacă ar fi să o iau de la capăt, să știți că aș începe tot cu mediul privat", a mărturisit Raluca Turcan.

Ce avere are Raluca Turcan

Acum, însă, vicepremierul Raluca Turcan este unul dintre cei mai bogați miniștri din Guvernul Cîțu. Se poate lăuda cu trei terenuri, bijuterii în valoare de 12.000 de euro și jumătate de milion de euro în conturi.

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu deține 75 de hectare de pădure, 400.000 lei în conturi. Mai are și 30.000 de euro dați împrumut pe care trebuie să îi primească înapoi, dar și un credit de 330.000 de euro. El mai primește de la Senat peste 120.000 de lei, dar și 150.000 de lei dividente pe care primește pentru pădure.

Și ministrul Economiei, Virgil Popescu este foarte avut. El are deschise la bănci 18 conturi, în care deține 370.000 de lei. A mai obținut de asemenea venituri de 1.000.000 lei și 80.000 de euro din acțiuni și dividende.

Cei mai săraci miniștri din cabinetul Orban

La polul opus este premierul Ludovic Orban, care are doar o casă în comuna Dobroiești, județul Ilfov, o mașină veche de 13 ani și niciun ban în conturi. Singurele sale venituri suplimentare sunt cele provenite din consultanța tehnică pe care o acordă unei firme de avocatură (în jur de 90.000 lei anual). Salariul de prim ministru este de 27.000 de lei. Soția sa are două conturi în care deține 10.000 de euro.

O situație financiară modestă are și ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe. El deține o mașină în valoare de aproximativ 30.000 de euro, precum și 160.000 lei în conturi. El a scris în declarația de avere că are și datorii de 200.000 de lei, deci la final iese pe minus.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății nu are mașină și nici case pe numele său. El are doar 200.000 de lei în conturi și a raportat datorii de 178.000 de lei.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.