'Poți să ai și eșecuri, poți să ai și succesuri', dar poți să ai și un loc călduț în Parlmentul României fără să fi primit aprobarea electoratului. Deși partidul pe listele căruia și-a încercat norocul nu a atins pragul necesar pentru a ajunge în Parlament, Elena Băsescu, fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu s-a angajat de patru luni consilier la Comisia de Afaceri Europene de la Camera Deputaților.

Totuși, puțini sunt cei care pot spune că au văzut-o la față în această perioadă și știu exact cu ce se ocupa EBa. Parlamentarii comisiei habar n-aveau că au o colegă atât de importantă.

"Nu am văzut-o niciodată, de aceea nici nu știam că lucrează în cadrul Parlamentului României în cadrul acestei comisii", a declarat deputatul PNL Călin Bota.

Nici deputatul USR Mihai Polițeanu nu cunoștea acest detaliu.

"E prima datâ când aud lucrul acesta. De când e? N-am văzut-o niciodată", a mărturisit Polițeanu.

Vreme de trei zile am căutat-o pe fata cea mică a fostului președinte pe holurile Parlamentului. Am bătut la uși, am întrebat și personalul angajat, iar rezultatul a întârziat să apară.

Elena Băsescu s-a angajat în 2016 la Camera de Comerț și Industrie la departamentul de Relații Internaționale unde a avut un salariu net de 30.000 de lei. În prezent, aceasta trebuie să se mulțumească cu o leafă de doar 6.000 de lei lunar.


Comentarii

Atentie ramasitele camarilei Basescu incep sa apara la orizont Nesimtirea de astazi a inceput odata cu aparitia lui Basescu. Toata familia lui Base se clatina deoarece aparitia lor nu s-a bazat pe onestitate si omenie. Ar trebui ma multa celeritate din partea justitiei pentru debarcarea familie mafiote.

12 aprilie 2021 9:36

Bercea Mondialu Fata lu tac-su, s-a descurcat și de data asta, a căzut ca mâța-n picioare, după ce a fost aruncată cu curu-n sus. În loc să fie la pușcărie, că doar a fost condamnată nu demult, EBA își arată buzele ei mărite cu Botox, buzele ei de muistă și încasează un car de bani pentru că PSD-ul a angajat-o mare consilieră la o comisie de la parlament. Păi să n-o fut eu în gură pe EBA? Eu putrezesc în pușcărie, și fata lui tac-so în loc să ia muie de la tot parlamentul, nici măcar nu merge la serviciu acolo, dar are un salariu lunar de 6000 de lei? O fut în gură pe EBA!

12 aprilie 2021 6:27

Măi Lute, tu nu numai că puți a căcat, pentru că ai numai căcat în cap, dar ești și prost grămadă. PSD-ul a angajat-o pe EBA pe postul respectiv, post pentru care încasează 6000 de lei lunar, dar după cum spun cei care lucrează la comisia respectivă, EBA nici măcar n-a fost o zi la serviciu, dar bănuiesc că trece numai să-și ia salariul ăla baban pentru nemunca pe care o face. Mai bine o angajau ăia pe post de muistă, să ia muie de la toată comisia aia dar și de la tot parlamentul, nu de alta dar are buzele mărite cu Botox, are o mutră de muistă artistă, ce să mai vorbim? Muie EBA!

12 aprilie 2021 5:40

Lute Pacalicii ,prosti si fara scoala se apreciaza si se sprijina inre ei precis nu erau absolventi meritosi de facultate.Mare raie pentru tara asta prostia si servilismul si nu avem sanse sa scapam ca astia ne plac !!!Ciuma portocalie !!

11 aprilie 2021 12:30

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.