Anticorpii sunt proteine produse de celule ale sistemului imun – limfocite B (sau celule B). Aceștia circulă prin sânge, dar se găsesc și la nivelul mucoaselor, recunosc substanțe străine corpului – numite antigeni (componente ale virusurilor sau bacteriilor) și le neutralizează. Anticorpii sunt structuri specializate, astfel încât fiecare anticorp se va lega specific de un anumit antigen.

Ministerul Sănătății a publicat un mesaj în care explică pe înțelesul tuturor ce știm până acum despre anticorpii anti-COVID.

După ce corpul uman intră în contact cu un antigen, sistemul imun îl va recunoaște și va sintetiza anticorpi împotriva acestuia. Astfel, atunci când organismul intră în contact cu aceeași structură străină, anticorpii deja sintetizați o vor recunoaște și o vor elimina, prevenind astfel infecția sau formele severe de boală.

Integral pe Ce se intampla doctore



Comentarii

Ciobanu Mircea Viitorul Ministru al NEsanatatii:"Adrian Wiener, propunerea USR la Sănătate, este de acord cu exterminarea celor care se împotrivesc vaccinării obligatorii, ca „periculoși pentru societate”"

15 aprilie 2021 11:05

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.