Consumatorii casnici de electricitate din România au cele mai mari creşteri de preţuri din Europa, potrivit datelor venite de la Comisia Europeană.

Dumitru Chisălița, președinte Asociația Energia Inteligentă, a explicat în exclusivitate la Antena 3, motivul pentru care țara noastră deține o poziție fruntașă la nivelul statistilor europene, în ceea ce privește costurile pentru energia electrică.

"Această creștere se explică prin faptul că de la 1 ianuarie 2021, majoritatea clienților casnici de electricitate au trecut în serviciul universal, un serviciu care a venit cu niște prețuri foarte mari. Estimam în luna decembrie, că acestea pot să fie cuprinse între 15-26%, luna februarie BNR-ul și Institutul Național de Statistică a confrmat că a fost 18% în medie. Deci, practic, elementul care a făcut ca să atingem această poziție fruntașă se datorează trecerii majorității consumatorilor casnici în acest serviciu universal, un serviciu care are niște prețuri mult mai mari, atât decât prețurile care erau până la 1 ianuarie 2021, cât și față de prețurile din piața liberă. Din păcate, aceste prețuri vor continua să se mențină mari, dat fiind faptul că majoritatea consumatorilor casnici, oarecum rămân în acest serviciu universal, adică nu întreprind măsurile să treacă în piața liberă la furnizorul actual, sau la alți furnizori și probabil că, și în lunile următoare vom deține o poziție fruntașă la nivelul statistilor europene", a spus Dumitru Chisălița, președinte Asociația Energia Inteligentă.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.