Președintele USR Dan Barna a făcut declarații la finalul ședinței coaliției de guvernare formată din PNL, USR-PLUS și UDMR. Acesta a declarat că fiecare partener al coaliției și-a prezentat argumentele și scenariile care să ducă într-un termen cât mai scurt la o decizie, dar că discuțiile vor continua și mâine.

"Au fost câteva ore de discuții în care fiecare dintre parteneri și-a prezentat pozițiile și punctele de vedere, argumentele pentru care cei de la Partidul Național Liberal îl susțin pe Florin Cîțu, argumentele pentru care noi nu-i mai acordăm încredere premierului.

Vom continua mâine la ora 16.00 discuția. Am analizat, practic, pe parcursul acestor ore. Ceea ce s-a întâmplat a fost să analizăm ipotezele și scenariile de lucru în baza cărora vom putea, sper eu, să ajungem într-un termen cât mai scurt la o decizie de un fel sau celălalt. Continuăm mâine la ora 16.00", a spus Dan Barna.

Florin Cîțu, mesaj dur pentru USR-PLUS: Nu voi încălca Constituția României pentru nimeni!
Florin Cîțu a declarat, luni, că indiferent care vor fi cerințele USR-PLUS, domnia sa nu va încălca niciodată Constituția României și va face totul după cum cere legea.

Întrebat ce părere are despre acuzațiile din partea ministrului Drulă, premierul a avut un răspuns evaziv.

”Îi asigur pe toți membrii Cabinetului că evaluarea se va face pe baza performanței, pe baza a ceea ce fac și nu pe baza a ceea ce spun că fac”.

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor şi vicepreşedinte USR-PLUS, l-a criticat dur pe premierul Florin Cîțu pentru demiterea lui Vlad Voiculescu de la şefia Ministerului Sănătăţii, după ce decizia a fost unilaterială, fără o consultare în prealabil.

”Eu sper – și știu – că există înțelepciune, sunt oameni politici maturi, cu capul pe umeri și în PNL, care își dau seama că guvernarea nu stă într-un singur om și că atunci când arunci în aer totul cu un gest de imaturitate – eu am cinci ani de experiență politică, nu am 20 sau 30, suficient să-mi dau seama că ești un zombie politic în acel moment", a spus Drulă.

Întrebat de reporter dacă premierul este un "zombie politic", ministrul Drulă a răspuns afirmativ.

Pe de altă parte, premierul Florin Cîțu a declarat că nu va încălca niciodată Constituția, indiferent care vor fi cerințele USR-PLUS.

”Eu vă spun ce v-am spus de fiecare dată. Voi exercita acest mandat, așa cum am atribuțiile date de Constituție. Nu voi încălca niciodată Constituția României și pentru niciun motiv.

În acest moment este foarte important și le aduc aminte colegilor de coaliție că avem nevoie de o nominalizare pentru ministerul Sănătății. Este foarte important! Ministerul Sănătății are nevoie de o conducere stabilă, are nevoie de un ministru, nu de un ministru interimar, de cineva care să fie în această luptă cu pandemia.

Avem nevoie în continuare de mai multe paturi la ATI, deci este nevoie de responsabilitate și sunt sigur că vom primi în cel mai scurt timp o propunere de un ministru competent care să facă față acestei situații”, a mai spus Cîțu, în timpul unei conferințe de presă.


Comentarii

Pardaillan Hai usr iesiti de la guvernare. Alegeri anticipate pe care le va castiga psd . Voi veti fi afara din parlament.

20 aprilie 2021 13:01

xyz Individul Voiculescu este periculos pt siguranta oricui, nemernicul minte cu tupeu de om nebun, face din alb-negru, si invers. Individul Voiculescu trebuie indepartat de la putere de decizie, si, supus unui examen psihitaric.

20 aprilie 2021 7:05

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.