În emisiunea Decisiv, de la Antena 3, au fost prezentate imaginile din satelit cu mobilizarea armatei ruse. Fotografiile cu trupe rusești și tehnică militară au fost făcute publice pe 20 aprilie de Maxar Technologies, o companie care realizează imagini din satelit pentru guvernul SUA.

În imagini apar avioane rusești de luptă Suhoi-34 aliniate la baza militară Morozovsk, tancuri și camioane la tabăra de antrenament Pogorovo, lângă Voronez, Rusia dar și echipament militar și corturi sunt adunate în tabăra de antrenament Angarsky din Crimeea, și avioane militare rusești la baza aeriană Saki din Crimeea.

Ministerul rus al Apărării a anunţat joi începerea unor exerciţii la scară largă în Crimeea şi în Marea Neagră, la care participă peste 10.000 de militari şi 40 de nave de război, precum şi 20 de vase auxiliare, relatează Reuters, citând Interfax, pe fondul tensiunilor cu Ucraina din cauza creşterii prezenţei militare a Rusiei la frontiera ruso-ucraineană.

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a sosit joi în Crimeea pentru a superviza faza activă a acestor exerciţii, survolând la bordul unui elicopter zonele unde sunt desfăşurate trupele şi echipamentele militare care participă la manevre.

El a verificat de asemenea stadiul de pregătire a unităţilor navale şi terestre, indică într-un comunicat Ministerul rus al Apărării.

Rusia începe retragerea efectivelor suplimentare mobilizate în apropiere de Ucraina
Rusia va începe retragerea efectivelor militare suplimentare mobilizate în ultimele săptămâni în regiunea Crimeea, anexată în 2014, şi în apropierea frontierelor Ucrainei, Ministerul Apărării de la Moscova anunţând că exerciţiile militare s-au încheiat.

Retragerea efectivelor militare ruse suplimentare mobilizate în apropierea frontierelor Ucrainei va începe vineri şi ar urma să se încheie pe 1 mai, conform agenţiei RIA Novosti.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat joi că exerciţiile militare desfăşurate în sud-vestul Rusiei s-au încheiat, astfel că trupele vor începe să revină la bazele militare de care aparţin.

"Cred că obiectivele exerciţiilor militare inopinate au fost îndeplinite în totalitate. Militarii au demonstrat abilitatea de a asigura apărarea ţării. Forţele Armate ruse reacţionează în mod adecvat la toate modificările situaţiilor în apropierea frontierelor Rusiei şi în zonele de coastă", a afirmat Serghei Şoigu, potrivit Mediafax.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.