Secretarul de stat Simona Cojocaru, şef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, şi locţiitorul şefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Vasile Toader, au participat joi, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, la ceremonia de certificare NATO a detaşamentului Forţelor Aeriene Regale Britanice (Royal Air Force - RAF) în vederea executării serviciului de Poliţie Aeriană Întărită.

"Parteneriatul strategic dintre România şi Marea Britanie este solid şi puternic. Astăzi, Marea Britanie contribuie din nou la întărirea securităţii României, dar şi a regiunii Mării Negre. Participarea Forţelor Regale Aeriene Britanice la misiunile de poliţie aeriană din acest an, de pe teritoriul României - a treia misiune de acest fel după cele din 2017 şi 2018, dar şi intenţia anunţată de a participa la misiunea de anul viitor arată angajamentul susţinut al Regatului Unit pentru regiunea noastră. Prezenţa dumneavoastră aici nu este un exerciţiu. Ea reprezintă esenţa posturii de descurajare şi apărare care demonstrează unitate şi solidaritate", a declarat secretarul de stat Simona Cojocaru, citată într-un comunicat MApN.

Integral pe Agerpres



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.