Preșcolarii și elevii tuturor claselor exceptând cele terminale se întorc pe 5 mai la școală, după vacanța prelungită de primăvară, însă nu toți vor participa fizic la cursuri. În baza noilor scenarii stabilite, elevii din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, dar și cei de a IX-a, a X-a și a XI-a din localitățile cu rata de infectare de peste 1 la mie vor continua școala online. În plus, în ciuda multiplelor discuții pe acest subiect, în școli nu vor ajunge anul acesta teste non-invazive cu salivă.

Pentru testarea elevilor rămân la dispoziția școlilor doar testele antigen rapide cu recoltare din nas sau gât, pentru care părinții trebuie să își dea acordul, despre care ministrul Educației afirma că s-au folosit în număr foarte mic.

O altă noutate a acestui început de școală este faptul că toți elevii din școlile speciale pot participa fizic la cursuri, în localitățile care nu sunt în carantină.

Amintim că pe 10 mai se întorc la cursuri, fizic, toți elevii claselor terminale - clasa a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, cu excepția celor din localitățile carantinate.

În luna mai va fi organizată și evaluarea națională la clasele a doua, a patra și a șasea (vezi mai jos calendarul acestora).

Integral pe Hotnews



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.