Răzvan Nicolescu spune că numirea sa în funcția de membru al Consiliului de Conducere al Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT) nu a fost politică, ci a câștigat-o printr-un concurs despre care a aflat din revista “The Economist”.

Răzvan Nicolescu speră că numirea sa va fi un impuls pentru universitățile și firmele românești de a beneficia de finațările EIT. Până acum, România a accesat doar 1,8 milioane euro din cele 2,4 miliarde administrate de EIT, ocupând, de departe, ultimul loc între țările UE.

"Numirea este rezultatul final al unui complex proces de selecție despre care am aflat din revista “The Economist”. Nu este o numire politică și nici o funcție ce revenea României, ci este o poziție pe care un român a câștigat-o prin concurs, intrând în competiție cu mulți alți europeni. Din acest motiv vă încurajez să credeți în șansele voastre pentru ca visele pe care le aveți să devină realitate. În ceea ce mă privește, nu poate fi ceva mai frumos decât să fiu în prima linie a unei mari organizații europene ce iși propune să contribuie la schimbarea în bine a omenirii. Combaterea schimbarilor climatice, energia curată și mobilitatea urbană se află între prioritățile EIT", scrie Răzvan Nicolescu pe contul său de Facebook.

Integral pe Hotnews



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.