Ministru Educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat, marţi, că studenţii nevaccinaţi ar putea fi obligaţi să se prezinte purtând combinezon dacă vor să participe fizic la ore din toamnă, unele universităţi luând în calcul această variantă.

De asemenea, ministrul a adăugat că ar putea exista o prioritizare a studenţilor vaccinaţi la cazarea în cămine.

„Sunt unul dintre cei care susţin importanţa prezenţei fizice pentru derularea stagiilor de practică şi activităţilor directe. Pentru asta, sunt universităţi care se gândesc ca din toamnă să nu facă rabat de la prezenţă fizică în cadrul orelor de laborator/lucrări practice şi să impună o serie condiţii, spre exemplu participarea studenţilor vaccinaţi la aceste ore de laborator şi lucrări practice, fără a fi îngrădit participarea studenţilor care nu sunt vaccinaţi. Studenţii care nu se vor fi vaccinat în toamnă ar putea să aibă la dispoziţie, spre exemplu, combinezoane de protecţie pe care să le poarte pe tot parcursul programului didactic. Sunt câteva universităţi şi eu personal susţin această variantă”, a declarat Cîmpeanu, în cadrul unui interviu acordat Hotnews.ro.

Integral pe Adevărul



Comentarii

Ce bășină mai e și asta?! A rămas Big Pharma fără bani de prezervative? Nu s-a îndeplinit norma plecării la Domnul? Despre rărira populației globului n-a auzitără nimeni nimic? Nu se întreabă nimeni de ce s-a depopulat Mongolia lui Ginghis Han, care cucerise mai bine de trei sferturi din Europa, iar în Asia atinsese coastele Japoniei și cucerise India? E bine, cauzele au fost mai multe, majoritatea se natură medicală. Una dintre ele, sifilisul. Înainte de căderea comunismului, Mongolia era, practic, ocupată de Armata Roșie. Ei bine, taberele militare și cartierele unde locuiau militari sau civili ruși (aceștia din urmă implicați în economia mongolă) erau izolate ermetic de populația mongolă pentru a fi feriți de infectarea cu sifilis. Mongolii înșiși se bucurau intens când se năștea un copil sănătos și cheltuiau imens pentru a-l feri de infectare. Ei bine, așa se vor bucura cetățenii lumii când, pe alocuri, se vor mai naște, pe ici pe colo, prunci umani, chiar și cu malformații. Homunculii ăștia care ne conduc se pare că nu visează ce înseamnă uriașa acțiune de manipulare genetică, prin vaxcinare, asupra populației globale

4 mai 2021 20:17

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.