Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a afirmat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că în acest moment sunt în curs două anchete și că nu vrea să se antepronunțe în cazul ursului ucis de un prinț din Austria.

Demnitarul spune că legislația nu prevede ca extragerea unui exemplar de urs să fie făcută doar de asociația de vânătoare care a primit derogare, astfel ajungându-se în situații în care anumite persoane să vâneze contra cost. Acesta a explicat că va propune îmbunătățirea legislației, astfel încât intevenția să se facă doar de asociația de vânătoare, iar autorizația să expire într-un timp scurt.

„Ceea ce s-a întâmplat în județul Covasna face obiectul unei anchete. Două anchete paralele, una făcută de Garda Națională de Mediu, o anchetă făcută de Garda Forestieră. Legislația trebuie respectată și verificată de Garda Națională de Mediu, avem de a face și cu folosirea armelor de vânătoare și atunci Garda Forestieră e instituția abilitată. Cele două anchete sunt în curs, am precizat că nu doresc să mă antepronunț și să influențez această anchetă, de aceea nu mă voi prounța”, a declarat Tanczos.

Integral pe Gândul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.