Ministerul Apărării Naționale a reușit să modifice legislația referitoare la rezerviștii voluntari, astfel încât românii să fie stimulați să se înscrie în această categorie de militari.

La inițiativa Ministerului Apărării Naționale (MApN), legea privind Statutul rezerviștilor voluntari, veche de șase ani, a fost modificată. Drept urmare, rezerviștii voluntari capătă mai multe avantaje, iar românii vor fi mai interesați de această formă de pregătire militară. Astfel, de la data de 8 mai 2021 a intrat în vigoare Legea 115 / 2021, care modifică și completează Legea 270 / 2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari.

După aceste modificări, remuneraţia acordată în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni crește “de la 10 la sută la 30 la sută din solda de funcţie, la care se adaugă solda gradului deţinut”, explică un comunicat al MApN. Cu alte cuvinte, un civil înscris în evidența MApN ca rezervist voluntar va primi circa o treime din banii pe care-i primește un militar de carieră și va putea avea, simultan, un alt serviciu, cu contract de muncă, obținând legal venituri din ambele surse.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.