Vânătoarea din Covasna la care a participat prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein a produs numeroase reacţii, mai mult sau mai puţin emoţionale, dinspre autorităţi, dinspre ONG-uri, dinspre publicul larg. Una dintre vocile care s-au remarcat a fost cea a lui Mărmureanu Leonard-Biro, şeful Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „Târnava Mare” din Odorheiu Secuiesc.

Mărmureanu a trimis o sesizare la Consiliul Naţional al Audiovizualului, cerând sancţiuni pentru toate televiziunile, posturile de radio, presa liberă şi online pentru „comunicarea de informaţii false”. „Vom depune o plângere şi la Parchet, să spună televiziunile cine a zis că era cel mai mare urs din România, cine a afirmat acest lucru”, declară şeful vânătorilor harghiteni, adăugând: „Noi am primit un pumn în faţă!”.

Un birou plin de trofee

Odorhei este un orăşel patriarhal, de modă veche, în care mai există, cu firma intactă, Romarta, mândria comerţului cu produse de lux pentru mase de dinainte de 1989. AVPS „Târnava Mare” are sediul într-o casă cu etaj, aproape de cimitir. La parter, funcţionează un magazin de arme de vânătoare.

Integral pe Libertatea



Comentarii

ciclop toti il acopera si-l apara pe ' von zu lichean-stein" !!! De acord cu Pro Artur !! Presedintele navetist , cel care a primit "o tinichea " de la tatal lui " von zu lichean-stein" , de care era foarte mandru , ar trebui sa spuna public daca este de acord cu continutul teriei Kalergi care urmareste metisarea populatiei europene cu alte rase !! daca a luat angajamente in numele tarii noastre !! sau nu-impasa ," dupa mine potopul "

25 mai 2021 11:04

Pro Artur Voi primit un pumn in fata ? 1.Ursul a fost vanat intr-o arie protejata ? 2."Autorizatia" era pentru acel urs sau pt,o ursoaica? 3.Ce pagube a facut ursul Artur de trebuia impuscat? 4.Problema nu este ca era sau nu cel mai mare urs ci fapta in sine. 5.Se cere sanctiuni pentru toate televiziunile, ONG-urile, Presa, etc...ca au indraznit sa comenteze o barbarie si o ilegalitate. 6."Daca ursul era impuscat de un vanator roman nu mai era o problema ":-Hopa, aici trecem la niste aluzii de discriminare Pentru astfel de afirmatii ar trebui sa primiti un picior in dos..

24 mai 2021 12:44

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.