A fost scandal în ședința în care s-a discutat revocarea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului.

Cu o majoritate de voturi, comisiile reunite au adoptat, miercuri, revocarea Avocatului Poporului, Renate Weber. Nu au existat voturi împotrivă sau abțineri. Aceasta va fi înaintată pentru dezbatere și vot final, plenului reunit.

Imediat după anunțul potrivit căruia se aprobă schimbarea din funcție a acesteia, Renate Weber nu a mai putut oferi o reacție, deoarece i-a fost tăiat microfonul.

Senatorii și deputații de la PSD au ieșit din sală, revoltați că propunerea nu a fost discutată și s-a trecut imediat la procedura de vot.

”Eu acum mă întorc la birou, sau ce fac? Pe mine mă chemați la plen, sau nu? Că nu înțeleg!”, a fost întrebarea Renatei Weber imediat după ce ședința a luat sfârșit.

”Eu chiar mă duc acasă, mă privesc în oglindă și cred că am funcționat cu demnitate în această funcție. E adevărat, pentru mine, drepturile și libertățile sunt ceva sfânt. Și nu o să abdic niciodată de la ele, pentru că nu am făcut asta niciodată în viața mea. Și nu mă refer la drepturile și libertățile mele, ci ale celorlalți”, a mai declarat Avocatul Poporului în fața presei.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.