Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a vorbit miercuri despre Tezaurul românesc şi cum au ajuns 1.740 de casete cu aur într-un tren cu destinaţia Moscova, unde au fost depuse în tezaurul Băncii de Stat a Rusiei, aflat în 'Sala armelor', de la Kremlin.

„Tezaurul Băncii Naţionale a României rămâne singurul caz în care o rezervă de aur monetară este încredinţată cu acte în regulă şi cu toate garanţiile depozitarului, Imperiul Rus, că va fi returnată oricând la cererea proprietarului pentru ca ulterior, într-adevăr şi datorită istoriei, aceste obligaţii asumate conform tuturor normelor şi cutumelor internaţionale să nu mai fie respectate", a spus Mugur Isărescu, în cuvântul de deschidere cu ocazia dezbaterii volumului "Destinul tezaurului românesc. Argumente din arhivele ruse".

În acest context, guvernatorul BNR a făcut referire la modul în care s-a comportat Banca Naţională a României cu Banca Centrală a Poloniei. România a depozitat aurul polonez la Mânăstirea Tismana şi "l-a restituit prin 1948 întocmai guvernului polonez fără să avem niciun document, pe bază de încredere".

Integral pe Adevărul



Comentarii

Păi, să-mi fie cu iertare, dar dacă nu se găsește nimeni dintre înalții oficiali ai statului român să deschidă proces contra Rusiei la Curtea Internațională de la Haga despre această chestiune, degeaba se tot găsesc diferiți scribi și chibiți să tot bată apa-n piuă despre acest subiect. La Haga odată deschis proces de justiție pentru stabilirea adevărului istoric, lucrurile odată pornite NU mai pot da înapoi, ele pot fi eventual tergiversate de durata procesului în justiția internațională care va avea loc. Dar.... cum nu se screme nimeni dintre cei care pot face treaba asta să demareze lucrurile......?

17 iunie 2021 0:26

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.