Celebrul porc chinez Zhu Jianqiang, care a supraviețuit 36 ​​de zile sub dărâmături după cutremurul de la Wenchuan, a murit miercuri la vârsta de 14 ani.

Un porc masculin din China, care a devenit un simbol al speranței în urma devastatorului cutremur din Sichuan din 2008, a murit miercuri (16 iunie) la vârsta de 14 ani, potrivit comunicatului emis de muzeul care a îngrijit animalul, citat de The Science Times.

Reprezentanții instituției au declarat că porcul a murit liniștit de „epuizare” și „bătrânețe”. Porcul a fost numit Zhu Jianqiang, adică „Porc cu voință puternică”, după ce a fost descoperit în mijlocul dărâmăturilor, supraviețuind 36 de zile după cutremurul cu magnitudinea de 7,9, care a lăsat aproape 90.000 de oameni morți sau dispăruți și alți 370.000 răniți.

Integral pe Gândul



Comentarii

Paisie Devreme, gargaragiu la Legiunea Împuțită AUR Acest Porc trebuie sfințit napărat, el este Porc chinez patriot adevărat. Când te gândești că actualul președinte al Chinei a fost porcar în tinerețile lui, e demn de consemnat că numai datorită partidului comunist chinez a ajuns acum Împărat neâncoronat al Chinei. Porcarul chinezot dă pe vremuri, după ce și-a dat seama că n-are nici un viitor schimbând pempărșii de la găoaza porcilor, a decis să se angajeze cu ziua la partidul comunist neo-marxist chinez pentru a ajunge acolo unde a ajuns. La noi în România avem și noi o Scroafă de mare viitor, e ditamai scroafa, e Diana Șoșoacă ce se visează și ea viitoarea Împărăteasă de la Cotroceni, că așa i-a șoptit la urechea ei cea bleagă, popă ăla cu barba pân-la pulă ce-i Arhiepiscop al Tomisului, Găoază ăla cu sutană care e și el rebel anti-covid și recomanda ennoriașilor să se imunizeze cu țuică bătrână de prune la țoi sau la glajă, sau la cinzeacă, dar și cu palincă de prune, că-i de-a noastră românească. Morala? Numai Porcul e suveran la neo-marxistul partid comunist! Trăiască Porcul Neo-Marxist! Muie PSD!

19 iunie 2021 23:53

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.