A început numărătoarea inversă până la momentul în care miliardarul Richard Branson se va urca în racheta Unity şi se va duce către spaţiu. Alături de Branson vor fi cinci specialişti, iar Dave Mackay este pilotul principal. Va fi pentru a treia oară când duce Unity în spaţiu.

Pilotul Mackay are 64 de ani şi înainte de a deveni astronaut a fost pilot al Royal Air Force, pilot de teste şi a primit distincţia Air Force Cross în 1992. Dave Mackay a făcut un test cu VSS Unity în februarie 2019.

„Experienţa este chiar extraordinară. Am fost mirat de cât de mult am putut să văd şi cât de departe am putut să văd. Vedeam atât de departe încât nu puteam să recunosc lucruri. Uitându-mă în jos era totul foarte clar, nu era ceaţă sau altceva. Cerul este incredibil de întunecat, atmosfera este foarte subţire şi frumoasă”, a declarat Dave Mackay după primul zbor.

Integral pe Jurnalul Național



Comentarii

Mda! Primul curist în spațiu. Nenea ăla care e multimiliardar, o să-l gâdile pe Tatăl Ceresc la găoază cu succesuri, în avioneta aia spațială care arată ca o pulă cu șenile. Dar, pula aia cu șenile cu reacție o să fie ejaculată-n atmosfera superioară a planetei noastre, undeva aproape de bucile Ălui de Sus, iar privilegiatul nabab o să-i facă o clismă ca să-l vindece de o constipare rebelă temporară. Primul curist în spațiu a avut numai succesuri. Virgulă!

11 iulie 2021 19:38

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.