Un accident a avut loc duminică pe Dunăre, în zona portului Corabia. O ambarcaţiune în care se aflau nouă persoane s-a răsturnat, iar un tânăr de 21 de ani nu a mai ieșit la suprafață, scrie News.ro.

Opt persoane din cele aflate în barcă au reușit să ajungă singure la mal, iar una dintre ele a avut nevoie de îngrijiri medicale. A noua persoană, un tânăr de 21 de ani, e însă dată dispărută. Conducătorul ambarcaţiunii era sub influenţa băuturilor alcoolice.

„Din primele verificări, s-a constatat faptul că, în eveniment, a fost implicată o barcă de agrement ce s-ar fi răsturnat. În barcă se aflau nouă persoane, toate din oraşul Corabia. Opt din cele cele persoane au ieşit singure la mal, conştiente. Cea de-a noua persoană este un tânăr de 21 de ani care, în urma evenimentului, nu a fost găsit. Un alt tânăr, în vârstă de 23 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul orăşenesc Corabia”, precizează într-un comunicat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt.

Integral pe Libertatea



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.