Membrii echipei Cîţu discută intens împărţirea funcţiilor politice din Guvern şi Parlament, cu toate că până la rezultatul alegerilor din PNL mai sunt două luni. Din Executiv vor fi scoşi cel puţin doi miniştri, pentru a-i fi făcut loc lui Dan Vîlceanu, în timp ce Alina Gorghiu este vehiculată ca noua şefă a Senatului, dacă Ludovic Orban este îndepărtat de la preşedinţia Camerei Deputaţilor, au explicat surse din echipa Cîţu pentru „Adevărul”.

În primul rând, zilele lui Ludovic Orban la şefia Camerei Deputaţilor sunt numărate. Îndepărtarea acestuia ar însemna reînceperea negocierii pentru a treia funcţie în statul român, pentru că liberalii ar fi dispuşi să o cedeze celor din USR-PLUS sau UDMR, pentru ca şefia Senatului să le revină lor. Favorită pentru funcţie ar fi Alina Gorghiu, o apropiată a lui Florin Cîţu şi vicepreşedintă a Senatului în prezent. Cedarea funcţiei de preşedinte al Camerei ar însemna pentru liberali ridicarea unor pretenţii faţă de partidul care va da noul şef al Camerei. Astfel, dacă UDMR preia Camera Deputaţilor, echipa Cîţu şi-ar dori Ministerul Dezvoltării, acolo unde au cel puţin două variante de miniştri, potrivit surselor „Adevărul”: Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău. Dacă USR-PLUS va emite pretenţii, liberalii vor în primul rând Transporturile, însă s-ar mulţumi şi cu Justiţia.

Din Guvern ar urma să fie îndepărtaţi cel puţin doi miniştri: Bogdan Gheorghiu (Cultură) şi Adrian Oros (Agricultură). Oros face parte din echipa Orban, în timp ce Gheorghiu nu este deloc simpatizat de premier, susţin surse din conducerea PNL pentru „Adevărul”. Nu în ultimul rând, Finanţele ar urma să fie preluate de Dan Vîlceanu (şeful PNL Gorj), bun prieten al lui Florin Cîţu.

Integral pe Adevărul



Comentarii

PSD = Cel mai cel partid politic pentru România PSD care din 1990 până azi a făcut 80% din datoria externă a României, înglodând țara-n datorii externe de 85 de miliarde euro în toate guvernările sale. Totalul datoriei externe a României acum e 121 miliarde euro. Națiunea oare va ierta acest partid neo-marxist-împuțit care e PSD?

31 iulie 2021 23:01

PNL = un Partid impotent politic.....Vai de noi românii până la sfârșitul anului..... Atâta mizerie cât a putut ieși la iveală dintr-un Partid românesc n-am crezut că există !....Domnule, și PNL-iștii sunt la ”ciolan” !.....Dacă erau ”fomiști” în opoziție mai credeam....S-au făcut ei între ei Lichele și Trădători, s-au amenințat cu Pușcăria și Dosare Penale, s-au zgârâiat muierile liberale cu bărbații liberali...dacă și-au bruscat cu bodyguarzii până și Președintele Partidului ....se huiduie ei între ei la ședințe, se fac Staliniști unii pe alții.....A început și ”faza pe destituiri”.....Până la 25 Septembrie în ritmul acesta vom asista la ”Noaptea cuțitelor lungi” între PNL-iști ...Și toate se întâmplă în bătaia de joc a poporului și a României abandonându-se guvernarea cu totul !.... PNL-iștilor, în ritmul ăsta urmați ”Calea Țărăniștilor” la viitoarele Alegeri Parlamentare din 2024 !.....Să nu credeți că poporul ăsta sărcit și mai mult de indolența voastră vă va ierta !!!....

30 iulie 2021 11:11

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.