Vicepremierul Dan Barna spune că e nevoie de un sistem de management al crizei, pentru situații ca cele petrecute în ultimele zile, când trenurile au stat ore întregi pe câmp din cauza defecțiunilor de pe calea ferată provocate de furtună și de un accident. El i-a luat apărarea șefului CFR Călători, Ovidiu Vizante, a cărui demisie a fost cerută în urma declarațiilor făcute la un post de televiziune pe acest subiect. Mai mult, Barna a fost iritat de întrebările repetate ale jurnaliștilor.

Directorul CFR, Ovidiu Vizante, a declarat, joi dimineața, că directorii CFR au încercat să găsească miercuri noaptea o soluție pentru trenul blocat în câmp și a reacționat iritat când a fost întrebat de ce nu s-a găsit o soluție pentru cei 30 de copii care au stat opt ore în tren. În urma acestei declarații, premierul Florin Cîțu a spus că, dacă ar fi lucrat la Guvern, Vizante ar fi plecat acasă.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, i-a luat însă apărarea, spunând că Vizante nu a dormit toată noaptea și a lucrat pentru a găsi soluții în vederea remedierii situației.

Integral pe Digi24



Comentarii

xyz "Această guvernare care funcționează sub semnul șobolanului, într-o capitală a Uniunii Europene, este o rușine. Cine ar fi crezut că Nicușor Dan va fi primar la București ca să numere șobolanii de pe străzi și să ne zică că sunt același număr ca și în anii trecuți? Dacă USR-ului i-ar fi păsat de pasagerii blocați în tren, Vizante era acum acasă și nu-l mai deranja nimeni ca să-și facă treaba de director al CFR. Iar dacă USR-ului i-ar fi păsat cu adevărat de români, împreună cu Vizante pleca și Drulă. Dar nu le pasă. Pentru că pur și simplu îi doare-n cot." Barna, derbedeule, du-te golane, in gaura de sobolani de unde ati tabarat peste romani !

31 iulie 2021 17:00

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.