Biserica Ortodoxă Română a transmis, joi, un comunicat de presă prin care prezintă poziția instituției față de noul model al cărții de identitate. De asemenea, BOR susține că noțiunea ”artificială” de ”gen” o înlocuiește ”abuziv” pe cea ”firească de sex” și este vehiculată ”progesiv și progresist” în spațiul public.

„Ceea ce stârnește o deplin justificată reacție de nedumerire, reticență și chiar revoltă în rândul populației este introducerea pe noua carte de identitate a artificialei noțiuni de „gen”, care o înlocuiește abuziv în acest context pe cea firească de „sex”. Oamenii, ca persoane, nu au gen, existent doar în gramatică, nu și în biologie, ci doar sex: masculin și feminin. Noțiunea de „gen”, vehiculată azi progresiv & progresist în spațiul public, este un construct pur ideologic pus în slujba unei toxice, smintitoare ideologii numită (trans)genderism, prin care se încearcă inducerea nefastei idei a genului fluid, adică a așa-zis posibilei schimbări a sexului camuflat în „gen”, se arată în comunicatul transmis, joi, de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe.

Biserica Ortodoxă Română mai transmite că există posibilitatea de a nu opta pentru eliberarea unui asemenea document electronic, iar ”păstrarea acestei opțiuni este foarte importantă și coincide cu respectul față de sensibilitățile religioase ale unor cetățeni, indiferent de religia sau confesiunea lor”.

Integral pe Libertatea



Comentarii

Fute repede un sobolan negationist! Acum! .

9 august 2021 20:29

Imnul postacilor psd-isti teleormaneni Dragnea are pula mare si ne fute-n cur pe orisicare! El ne fute-n cur si-n gura si ne-o-nfige, plin de ura! Liviu Dragnea barbat fin, el ne fute-n cur, amin!

9 august 2021 10:04

Alina-Mungiu Pippidi BOR afuriseste homosexualii din afara bisericii, dar ii protejeaza pe ai ei- preoti, episcopi, calugari, etc.

9 august 2021 8:07

Cristian Pomohaci, care nu mai sunt preot la nimic, dar sunt curist de succes Vedeți băi păcătoșilor, că și la ăștia cu barba pân-la pulă de la BOR le place sexul? Că sexul e sfânt, chiar dacă e practicat în dos, adică-n buci. Ce să-i faci? Sexul e sex, nene. Nu contează că e prin față sau prin dos, sex să fie, dacă e dat de la Ăl de sus. Amin zic vouă, păcătoșilor! Cu respect Paulus, care sunt de sex neo-marxist dintotdeauna și din toate timpurile

8 august 2021 20:19

noi eu, eu!

8 august 2021 6:23

Baron ortodox homosexual care frecventeaza loja masonica gazduita de Robert Negoita la RIN Hotel Oto Am erectie, necesit frectie! Vreau postac bolsevic tanar. Acum!

7 august 2021 8:08

noi Eu stiu una si buna: solozoul d-lui Dragnea este f bun. D-l Dragnea are pula mare si fute-n cur pe orisicare. In paranteza fie spus, a inceput cu postacii PSD. Ca sa fie rai si uitati-va la ei cat sunt de rai dupa ce le-a rupt gaoza...

6 august 2021 13:32

Scarbit de comunisti As da si eu o muie unui bolsevic din considerente patriotice, dar cui? Lui Paulus, cel care pute a cacat? Lui Ecce Cur Rupt, cel cu curul rupt? Sau lui Kuminecaturile Bucilor Gemene, aurolacul blasfemiator?

6 august 2021 13:03

Pe șarpe, când îl doare capul, iese la drumul mare, sau își caută drept partener un minoritar sexual. Atenție la mămăligă, tavarisci neomarxiști!

6 august 2021 9:35

Ecce Kurrupt Ce ironic... Ăsta arată fix ca Caiafa și vorbește de eurovizionarii lui Konchita Wurst fix ca însuși înaltul prelat... Deja vu pe invers cum ar veni. Sigur nu-i un fariseu jidan ăsta?!

6 august 2021 9:12

Urineaza pe un sobolan bolsevic si vei trai 120 de ani! Amin!

6 august 2021 9:12

Episcopul homosexual de Husi Voi fute-n cur toate generatiile de preoti ca sa-i fac homofobi.

6 august 2021 9:08

Adrian Năstase, zis și Sodomitul... Oltean, te-as fute-n cur in mod traditional conservator.

5 august 2021 14:26

Oltean In sfarsit, BOR vine cu idei realiste, spre deosebire de politicienii "pro europeni", care vor sa-si bata joc de cultura si traditiile romanesti. In realitate - culmea - tot asa gandesc si celelalte popoare din Europa, cu exceptia celor care ii conduc in prezent.

5 august 2021 13:55

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.