Profesorii și medicii ar urma să fie obligați să se vaccineze sau să se testeze periodic printr-o ordonanță de urgență, potrivit declarațiilor premierului Florin Cîțu, făcute la briefingul de după ședința de Guvern de miercuri.

Șeful Executivului a spus că în momentul de față este în discuție care să fie cea mai bună măsură, dar că testarea oricum va fi solicitată, iar aceastăp prcedură să fie plătită din banii angajaților din cele două domenii esențiale enunțate.

Reporter: „Apropo de vaccinare, vom vedea în perioada următoare și o altă ordonanță de urgență prin care, spre exemplu, medicii, profesori, ar urma să fie obligați să se vaccineze sau să se testeze periodic tot prin ordonanță?

Florin Cîțu: Da, este…, mergem în această direcție, vom vedea care este cea mai bună măsură. Clar vom cere testare. Înțeleg că personalul medical este deja vaccinat în proporție de 70%, dar vom dori să fie testați. Vom vedea cea mai bună variantă. Acum discuția este pe actul normativ care va fi adoptat, avem astăzi această ordonanță de urgență, ce alte măsuri vom lua, vom vedea după aceea.

Integral pe edupedu.ro



Comentarii

Asa sper si eu, dat fiind ca "directia" asta o sa va duca direct la PUSCARIE (unde va e locul) pe toti. #Acum!

16 septembrie 2021 8:21

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.