Răzvan Cherecheş, profesor universitar la Iowa University, în SUA, şi director al departamentului de Sănătate Publică din cadrul Universității Babeş Bolyai din Cluj susține că pe români îi așteaptă o iarnă lungă cu multe restricții din cauza pandemiei COVID.

Răzvan Cherecheș a analizat rata estimată a transmiterii COVID 19 și a constatat că, în septembrie, România se află pe primul loc la acest capitol înaintea SUA, Canada și a țărilor din UE.

În prima parte a lunii septembrie, numărul mediu de infectări cauzat de o persoană din România era în jur de 1,5, potrivit unei estimări a unor specialiști străini.

„R = numărul mediu de infectări cauzat de o persoană. Dacă R>1 infecția se împrăștie în populație, dacă R<1 infecția este sub control”, a explicat specialistul român.

Ca urmare, situația se va înrăutăți în România și vor fi noi restricții, crede Răzvan Cherecheș.

„Din nefericire, ne așteaptă o iarnă lungă cu multe restricții, pregătiți-vă! Nu va ajuta deloc faptul că țările cu rată mare de vaccinare vor avea o viață normală - ne va arăta doar cum am pierdut vara 2021”, a precizat Răzvan Cherecheș.

Peste 4.400 de noi cazuri de COVID au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în România, a anunțat joi Grupul de Comunicare Strategică. De asemenea, au fost raportate 71 de decese, scrie Mediafax.


Comentarii

Greșit! RURO-maimuța nu ecce decât fantoma lui Rasputin. SE preface a fi un emul de-al Arahatului, dar, în realitate vrea să ajungă cât mai aproape de acesta ca să-i ia gâtul, p-ormă foncția.

17 septembrie 2021 23:17

Paulus: EURO-maimutza sinistra din poza exista în realitate, sau e vorba despre un trucaj ieftin (ca în filmul Godzila, sau King Kong, n.m.)?! Cu respect, P.

17 septembrie 2021 22:26

Laura Dinu: Noi l-am bagat deja pe Felix la borcan, cu salicilat si speram sa-l scoatem din iarna (oarecum) viu, desi cam murat si "imunizat"!

17 septembrie 2021 22:23

je Sa mori tu, urangutanule paros ?! Taci ca mortul, bai, neica-nimeni, ca, pandemia IV este floare la ureche fata de criminala majorare a electr/gaze, si romanii vor ajunge pe strazi, pt neplata facturilor. Urangutanul asta e de prin Cluj, inregimentat in "guvernul meu" a lu' herr Johanis, unul mai idiot si respingator nu gaseau clujenii...

17 septembrie 2021 11:58

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.