PNDL 3, care a devenit mărul discordiei în coaliția de guvernare, a fost votat de Guvern pe repede-înainte, dar cu niște omisiuni procedurale. Nerespectarea procedurilor pentru Ordonanța de Urgență prin care se deschide programul de finanțare pentru comunitățile locale, „Anghel Saligny” – sau PNLD 3 –, lasă loc de șantaj și posibilitatea de a se bloca oricând finanțările. Pentru a ajunge la vot, în Guvern, OUG nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” trebuia să primească și avizul de la Consiliul Economic și Social (CES). Chiar dacă avizul e consultativ, este parte din procedură, iar nerespectarea lui poate bloca proiectul, prin atac pe Contencios Administrativ, prin decizia unei instanțe judecătorești sau chiar în Parlament, dacă legea nu se va vota.

Orice OUG produce efecte imediat după publicarea în Monitorul Oficial, dar merge mai departe, la vot, în Parlament, unde se poate întâmpla orice. Toate aceste portițe legislative lăsate deschise sunt tot atâtea posibilități de negociere politică și șantaj la viitorul guvern – oricare ar fi componența lui. Ordonanța de Urgență nr. 95/2021 a fost deja atacată, ca fiind neconstituțională. S-a cerut intervenția Avocatului Popotului, doar că știe chiar și un student la Drept, în anul întâi, că nu este o problemă de constituționalitate, ci de contencios administrativ.

Faptul că atacul a fost pe constituționalitate poate fi interpretat că „arătarea pisicii” către oricine va împărți banii, pentru că orice pas greșit poate duce la o acțiune de blocare a finanțării. „E normal să se respingă pe criteriu de neconstituționalitate, pentru că nu are legătură cu Constituția, ci este o procedură nerespectată, deci poate fi atacată în contencios administrativ.

Integral pe Jurnalul Național



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.