În seara de duminică, 26 septembrie, erau pe lista de aşteptare 30 de pacienţi. Pentru trei dintre ei s-a reuşit transferul la alte spitale, dar doi au decedat în cursul nopţii.

Managerul Spitalului de Urgenţă cere ajutor. Cel mai mare Spital de Urgentă din Oltenia are in Secţia ATI Covid 20 de paturi pentru adulti şi 4 paturi pentru copii. La adulţi, secţia este plină, iar la copii mai sunt două paturi libere.

În seara de duminică, 26 septembrie, 30 de oameni aşteptau eliberarea unui loc la Terapie Intensivă. Luni dimineaţa, pe lista de aşteptare rămăseseră 25 de pacienţi deoarece pentru 3 dintre ei s-a reuşit transferul la alte spitale, iar doi au murit.

Conducerea Spitalului a dispus deschiderea vechii Unităţi de Primiri Urgenţă, un corp de clădire care a fost reabilitat, dar unde nu se făcuse încă recepţia.

Integral pe Adevărul



Comentarii

Oltean-Prost: În acelas timp, alti 94 de pacienti (de diverse alte boli) au pierit fara sa solicite un loc la ATI - e EURO-delir transatlantic - AJUTOR!

28 septembrie 2021 0:33

Craiovean Craiovean fiind, informatiile mele arata ca indiferent ce problema de sanatate ai avea, sansele ca aceste probleme sa de acutizeze cresc masiv prin internarea in acest spital. Un mix de proceduri aiurea, lipsa de medicamente si materiale sanitare, aroganta, lipsa de responsabilitate/competente si mizerie, conduc cel putin la traumatizarea pacientilor. Cautati altceva!

27 septembrie 2021 14:08

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.