Bărbatul în vârstă de 64 de ani a fost găsit la o distanță de 16 kilometri de spital, pe marginea drumului care ducea către localitatea sa. Confirmat cu COVID, el a plecat spre locuința sa, dispariția sa fiind observată când medicii au mers să îi dea tratamentul anti-COVID.

Bărbatul a ajuns la Spitalul Județean din Vaslui pe 21 octombrie, o zi în care au fost confirmați aproximativ 35 de pacienți prezenți la Unitatea de Primiri Urgențe, un număr copleșitor pentru cadrele medicale.

“Pacientul în vârstă de 64 de ani a fost adus cu ambulanța. I s-au efectuat două teste rapide în UPU, al căror rezultat nu a fost concludent. I s-a efectuat și test PCR al cărui rezultat a confirmat că este pozitiv. A fost internat, dar cu loc în Unitatea de Primiri Urgențe, deoarece pe secție nu era niciun loc liber. I s-a dat tratament în UPU”, a declarat, pentru Libertatea, managerul spitalului din Vaslui, Ana Rinder.

Integral pe Libertatea



Comentarii

Deja se simte o crestere a IQ-ului national, au murit multi imbecili negationisti Un imbecil mai puțin.

27 octombrie 2021 11:33

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.