Senatorul PNL, Ovidiu Iosif Florean, dar și deputatul Alexandru Kocsis au anunţat, miercuri, că se retrag din grupul parlamentar al PNL.

"De astăzi mă retrag din grupul parlamentar al PNL şi voi activa, cel puţin temporar, ca deputat neafiliat. Nu demisionez din PNL, dar nici nu voi mai valida orgoliile politice ale unor copii bătrâni, Klaus Iohannis şi Florin Cîţu, persoane care nu sunt capabile să înţeleagă dramele umane care se petrec în jurul lor.

Am speranţa că PNL se va trezi în timp util şi va redeveni acel partid serios care a guvernat ţara anul trecut şi care, în campania electorală, a vorbit doar despre cum vom dezvolta România cu bani europeni", a spus Alexandru Kocsis în plenul Camerei Deputaţilor, potrivit DCNews.

Pe de altă parte, senatorul Ovidiu Florean, a declarat chiar din ziua în care Ludovic Orban și-a depus demisia, că îl va susține și îl va sprijini în continuare pe fostul lider PNL.

“Indiferent ce se va întâmpla pe viitor, eu voi rămâne fan Ludovic Orban și îl voi sprijini cu toată puterea mea, de câte ori voi putea, pentru că e un liberal veritabil, un liberal adevărat și un om de un milion de puncte”, spunea Ovidiu Florean într-o postare pe Facebook.

Astăzi, acesta și-a anunțat retragerea, scrie infobistrita.ro.

Ludovic Orban a demisionat din grupul parlamentar PNL: ”S-a creat o criză politică artificială, din motive neînțelese de niciun cetățean român!”

”Am cerut cuvântul pentru a informa plenul că, începând de astăzi, m-am dezafiliat, m-am retras din grupul Partidului Național Liberal, și îmi voi continua activitatea ca parlamentar neafiliat.

Motivul principal al deciziei mele este legat de ceea ce reprezentăm noi, parlamentarii României, din forul reprezentativ al României. Obligația morală pe care o am față de cetățenii care au avut încredere în mine și în PNL este aceea de a-mi respecta angajamentele pe care le-am luat în campania electorală față de cetățenii români.

Din păcate, astăzi, nu am altă soluție pentru a fi consecvent în onorarea obligațiilor morale pe care le am față de cetățenii români care ne-au acordat încrederea, decât de a mă despărți, sper că temporar, de colegii mei din grupul parlamentar”, a declarat, marți dimineața, Ludovic Orban.

”Conducerea ruptă de realitate, din cauza unui nor de prafuri, trebuie să se ducă acasă!”
”Ceea ce s-a întâmplat în ultimele patru luni depășește orice imaginație. Atâtea decizii inepte și acțiuni politice împotriva interesului României, nu mi-a fost dat să văd.

Practic, s-a creat o criză politică artificial, din niște motive pe care nu le-a înțeles niciun cetățean români și sunt convins că mulți dintre dvs. nu înțelegeți care sunt cauzele reale ale acestei crize politice, a fost făcut praf un partid politic, principalul partid de guvernământ, a fost făcută praf coaliția și în plină criză pandemică și în pragul unei crize economice, cetățeanul român a fost lăsat fără un guvern cu deplină capacitate de exercițiu, oferindu-se un circ politic pe care marea majoritate l-a respins categoric.

Nu pot să fiu părtaș la acest mod de a face politică. Nu accept să sufăr o operație de lobotomie, pentru că numai lobotomizat aș putea să stau nepăsător, pasiv, complice la acest atentat împotriva interesului național.

Eu sunt un om care are conștiință, care își iubește țara.

Nu îmi dau încă demisia din Partidul Național Liberal, pentru că este partidul căruia i-am dedicat toată viața matură. Pentru a rămâne în PNL și pentru a mă întoarce în grupul Partidului Național Liberal trebuie îndeplinite câteva condiții.

Conducerea ruptă de realitate, din cauza unui nor de prafuri, trebuie să se ducă acasă!

Deputații PNL să renunțe la golf. Eu personal nu vreau să joc Golf!

PNL trebuie să se întoarcă cu fața la cetățean și cu spatele la chiriașul de la Cotroceni”, a adăugat el.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.