Nuțica Baluș avea 67 de ani și locuia la Bacău. Lucrase, timp de 42 de ani, ca asistentă în secția de Pediatrie a spitalului județean din oraș. În dimineața zilei de 12 octombrie, și-a sunat fiul, care locuia în București, spunându-i că îi este rău - avea dureri toracice, vărsături și greață.

Nuțica Baluș și-a anunțat fiul că vrea să sune la ambulanță pentru a merge la spital, iar fiul a a decis imediat să plece cu primul tren spre Bacău. Nuțica Baluș a așteptat 3 ore în Unitatea de Primiri Urgențe până să fie consultată, spune familia, iar diagnosticul pus a fost faringită - i s-a dat tratament cu un antibiotic și Nurofen și a fost trimisă acasă.

Dorian Ilie, fiul Nuțicăi Baluș, a declarat pentru HotNews.ro că mama sa a fost consultată, pe 12 octombrie, în Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului în care lucrase o viață ca asistentă în secția de Pediatrie, unde a ajuns cu ambulanța, de medicul Laura Cristina Vrabie, pe care o acuză că i s-a adresat Nuțicăi Baluș cu "Doamnă, ați venit aici pentru durere în gât? Lăsați-ne în pace, avem treabă!".

Integral pe Hotnews



Comentarii

Hal de medici, hal de sistem medical, hal de etică medicală! Malpraxis-ul se vede ăn acest caz și de pe Lună! Biznisul cu sănătate a ajuns însă să fie cea mai profitabilă „industrie”, nu numai în Românica, ci și în lume. In aproape doi ani de pandemie, miliardarii lumii și-au sporit averea totală cu peste 4 trilioane de dolari!!! O sumă aproape de neimaginat, pentru care cumpărarea conștiinței unei mari părți a medicilor și jurnaliștilor se resimte mai puțin decât o pișcătură de purice. Este de înțeles, deci, cupiditatea doctoriței de la Bacău și a șefilor săi care încearcă s-o acopere. Cum ar fi putut ei să pretindă bani unei colege asistente? Nu i-au pretins, dar au lăsat-o să moară cu zile... De ce credeți că 90% dintre reclamele pe care ni le bagă în ochi televiziunile sunt reclame la medicamente sau alte produse medicale? Pentru că Pharma, mai Big, sau mai puțin Big, dispune de sume imense de bani și se concurează între ele pe banii săracilor și ai bolnavilor! Ancheta celor de la Hotnews este salutară, dar evită să ne spună dacă această doamnă era vaccinată, sau nu! Eu unul sunt convins că DA, date fiind fiind presiunile fantastice făcute asupra cadrelor medicale să se vaxcineze. Pe de altă parte am pățit-o și eu cu drăguțul de Covid și aveam parcă înfipt în gât un țăruș de fier incandescent. Am rezolvat însă problema în 36 de ore cu un tratament energic antigripal, instituit din prima clipă a semnelor de răceală și gripă! Aviz amatorilor!

3 decembrie 2021 12:48

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.