Un proiect exploziv stă pe masa ministrului de finanțe. În direct la Antena 3, ministrul Adrian Câciu este întrebat despre introducerea declarațiilor de avere pentru toți românii. Acesta nu a negat și a povestit momentul în care va fi introdusă această declarație de avere obligatorie pentru toți românii.

"Anul viitor, exclus. Trebuie să înțeleagă toată lumea: noi vom discuta o altă abordare fiscală din perspectiva aceasta în momentul în care avem digitalizare totală pe economie, nu numai pe instituții", a declarat ministrul Adrian Câciu, în exclusivitate la Antena 3.

În negocierile de la Palatul Parlamentului, PSD a venit cu ideea unor declarații de avere care să fie completate de toți românii. Soluția a fost agreată, de principiu, de PNL, dar ambele partide s-au blocat la modul în care s-ar putea implementa.

Liderii PNL și PSD s-au blocat când s-a discutat cum va arăta noua declarație de avere și cum va fi completată.

„România are mulți oameni în mediul rural. Când completează declarația e foarte important, înainte să taie porcul sau după. Oamenii vor avea multe probleme cu astfel de chestiuni. O altă problemă este cu centralizarea acestor declarații de avere. Ele ar trebui să aibă un format standard, ca să poată fi ușor introdus”, au explicat sursele citate.

Ideea apariției unei declarații de avere pentru toți românii a fost în discuție și în timpul guvernării PSD, varianta fiind susținută de fostul ministru de Finanțe, Eugen Teodorovici. Și atunci s-a renunțat la implementare, deoarece nu s-a găsit o soluție pentru aplicare.


Comentarii

Este o Modalitate Nouă de a bagadeliza Declarațiile de Avere a Marilor Potentați..... .Păi când se aude că Managerul CEC Bank a avut Venitul Cumulat într-un an de zile de 1 (un) Milion de Euro iar participarea unui membru al Consiliului de Administrație al aceleiași bănci a Statului Român este recompensată cu cca 10 000 LEI ( Deci la cca 2 ore de participare iei Net ca 10 000 Lei)....De aceea PSD-ismul după ce i-a încurajat pe Evazioniști prin Legea promovată de Dragnea și Rădulescu-Mitralieră de suspendare a pedepsei cu pușcăria a Marilor Evazioniști acum lovește tot în cei mulți și cinstiți protejându-i pe Marii Rechini și Evazioniști....Ia să vedem că Țiriac a pierdut Procesul de la CEDO în favoarea Statului Român....va returna banii datori României ?.....

7 decembrie 2021 16:02

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.