Academicianul Dan Berindei, una dintre cele mai marcante personalități ale elitei intelectuale româneşti şi reprezentant de seamă al istoriografiei naționale, a murit, joi, la vârsta de 98 de ani, a transmis Academia Română.

“Descendent al familiei Brâncoveanu, cu rol capital în istoria şi cultura românească, Dan Berindei a păstrat nobleţea şi distincţia acestei vechi familii aristocrate şi a cultivat de-a lungul întregii sale vieţi valori fundamentale, asumându-şi, în vremuri neprielnice, un destin pe care l-a trăit în adevăr, onestitate şi exigenţă de sine. Spirit patriotic prin excelenţă, cu un profund ataşament faţă de elita politică ce a pus bazele statului român modern, Dan Berindei şi-a dedicat întreaga viaţă studiului istoriei şi a dezvoltat o excepţională carieră de-a lungul a peste şapte decenii.

Acum, la ceasul despărţirii, Academia Română este în doliu. Membrii Academiei Române, conducerea sa îşi exprimă regretul şi îndurerarea. Memoria academicianului Dan Berindei va rămâne pururea cu noi“, se arată într-un comunicat al Biroului Prezidiului Academiei Române, potrivit Agerpres.

Integral pe Europa FM


Alte articole pe același subiect


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.