O noua suspendare a preşedintelui Traian Băsescu este posibilă şi chiar legitimă, afirmă preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, într-un interviu acordat agenţiei Agerpres.

"Românii doresc demiterea lui Traian Băsescu iar articolul 95 din Constituţie permite fără nicio problemă declanşarea unei noi proceduri de suspendare. Însă, dacă se va mai iniţia o asemenea procedura, ar fi recomandabil să se desfăşoare la sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie, astfel încât referendumul pentru demitere să poată fi organizat în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, din respect pentru cetăţeni şi din raţiuni economice'', a spus liderul conservator întrebat dacă vede posibilă şi legitimă o noua suspendare a preşedintelui.

În opinia să, înainte de toate, Traian Băsescu a fost demis.

"În România reală, nu în cea fictivă, 8,4 milioane de voturi reprezintă aproximativ 60% din total. Aşadar, domnul Băsescu este demis. Întoarcerea să episodica la Cotroceni reprezintă o anomalie, un eşec al democraţiei. Şase, şapte sau noua oameni nu pot decide împotrivă a 60% dintre români. Eu cred că această anomalie va fi curând îndepărtată'', a fost de părere Voiculescu.

Preşedintele fondator al PC consideră că ''această anomalie'' poate fi îndepărtată în mod concret cu mijloace democratice, legale şi constituţionale.

"Votul a 7,4 milioane de români nu poate fi ignorat. Nu putem privi în cealaltă parte. Nu putem să ne prefacem că nu s-a întâmplat. După 29 iulie 2012 România s-a schimbat ireversibil. Cei care nu înţeleg această realitate pierd legătură cu naţiunea. Rezultatul referendumului în care 87% dintre votanţi au ales să îl demită pe Traian Băsescu oferă doar două variante: fie respectăm voinţa naţiunii şi îl demitem, fie sfidam voinţa naţiunii şi îl tolerăm pe Traian Băsescu. Eu nu cred că ne permitem să sfidam democraţia. Românii s-au săturat de ezitări. Avem nevoie de respectarea cu fermitate a voinţei naţiunii", a subliniat Dan Voiculescu.

În ceea ce priveşte posibilitatea existenţei unor reacţii internaţionale, Dan Voiculescu s-a arătat convins că niciun lider democratic nu îşi va permite să critice un demers absolut constituţional, care este deja validat de votul a peste opt milioane de români.

"În iulie, unii lideri externi mai aveau justificarea că nu ştiau că procedura suspendării este prevăzută de Constituţie sau îşi imaginau că preacinstitul preşedinte Băsescu este hărţuit de o minoritate. În prezent, după votul masiv din 29 iulie şi după dezbaterile din ultima perioadă, orice astfel de interpretare este exclusă. Iar dacă totuşi vor mai apărea astfel de atitudini, autorităţile române trebuie să reacţioneze foarte ferm pentru a apăra demnitatea naţională şi pentru a transmite că România nu îşi negociază suveranitatea", a afirmat liderul conservator.

El a precizat că dacă Uniunea Social Liberală va coabita sau nu cu preşedintele Traian Băsescu este responsabilitatea conducerii Uniunii.

În opinia să, Traian Băsescu este "foarte speriat" şi acest lucru îl face "agresiv".

"Nu cred că se mai poate schimbă. El caută tot timpul motive de scandal, iar dacă nu le găseşte, le inventează. Acum este foarte speriat, ştie cât de fragilă este poziţia să. Iar frica îl face şi mai agresiv, îl predispune la abuzuri mai mari. Aveţi dovadă în ultima perioadă, în care a renunţat să mai salveze aparenţele. A ameninţat explicit, în conferinţe de presă, iar structurile pe care le controlează s-au conformat disciplinat. În continuare va încerca să se răzbune pe cei care l-au suspendat. Vor începe diversiuni media, presiuni instituţionale ... Cred că eu sunt printre primii vizaţi şi sunt convins că în următoarea perioadă vor apărea din nou atacuri susţinute de propaganda preşedintelui. Dar, după atâţia ani, Traian Băsescu ar trebui să înţeleagă că pe mine nu mă poate intimida, că mie nu mi-e frică. Însă, veţi vedea, va încerca cu orice mijloace să destabilizeze USL, să reia guvernarea, să organizeze alegerile", a adăugat Dan Voiculescu.

Integral pe România Liberă



Comentarii

nelu HAAAAAAA ești de comă .Și totuși vei face bulău ,și totuși există dreptate .Te zbați ca peștele pe uscat .Și totuși vei face bulău .Băsescu ții neliniștea și durerea .Priponul te va urmări mereu și în vis și în realitate .

31 august 2012 8:45

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.