O nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu este posibilă şi chiar legitimă, susţine preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu. În opinia sa, Băsescu a fost demis iar întoarcerea acestuia la Cotroceni reprezintă o ''anomalie şi un eşec al democraţiei''.

Dan Voiculescu consideră că judecătorii CCR nu pot să decidă pentru cei 8,4 milioane de români care au votat demiterea lui Traian Băsescu. În opinia sa, preşedintele a fost demis pe 29 iulie.

'' Aşadar, domnul Băsescu este demis. Întoarcerea sa episodică la Cotroceni reprezintă o anomalie, un eşec al democraţiei. Şase, şapte sau nouă oameni nu pot decide împotriva a 60% dintre români. Eu cred că această anomalie va fi curând îndepărtată''

O nouă suspendare a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte este posibilă şi chiar legitimă, afirmă Dan Voiculescu. Cel mai probabil referendumul pentru demitere ar putea avea loc la sfârşitul lunii octombrie sau chiar începutul lunii noiembrie.


''Fie respectăm voinţa naţiunii şi îl demitem, fie sfidăm voinţa naţiunii şi îl tolerăm pe Traian Băsescu. Eu nu cred că ne permitem să sfidăm democraţia. Românii doresc demiterea lui Traian Băsescu, iar articolul 95 din Constituţie permite o nouă suspendare.

Dan Voiculescu condamnă ameninţările repetate ale lui Traian Băsescu la adresa Uniunii Social Liberale.

'' Dar, după atâţia ani, Traian Băsescu ar fi trebuit să înţeleagă că pe mine nu mă poate intimida. Însă, va încerca cu orice mijloace să destabilizeze USL, să reia guvernarea şi să organizeze alegerile. ''

Preşedintele fondator al Partidului Conservator susţine că este responsabilitatea Uniunii Social Liberale dacă va decide să coabiteze cu Şeful Statului.

'' Pentru mine este mai puţin relevant ce va decide USL. Am decis să nu mă implic în deciziile USL. ''

"Odată cu reîntoarcerea la Cotroceni, Traian Băsescu va căuta tot timpul motive de scandal, iar dacă nu le va găsi, le va inventa" mai subliniază Dan Voiculescu.


Comentarii

remus Raul Romaniei ,nu se chiama Basescu, ci USL

31 august 2012 9:03

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.