Alegerea unei prostituate ca simbol al comunităţii româneşti a indignat şi presa italiană locală.Cartea ‘Mamma vado a vivere in Italia‘ /’Mamă, merg să trăiesc în Italia‘/ disponibilă de miercuri în librăriile oraşului Savona /regiunea Liguria/, prezintă specificul comunităţilor de străini din zona nordică a Peninsulei cu ajutorul a douăzeci de personaje adevărate. Romanul a fost lansat în luna iunie din iniţiativa asociaţiei ‘Find the Cure’ şi a Departamentului pentru Cooperare Internaţională al Provinciei Savona. Dintre cele douăzeci de persoanje, opt sunt o prostituată româncă, un actor argentinian, un medic albanez, un angajat la o benzinărie senegalez, o asistentă medicală somaleză, un zidar din Peru, o cameristă braziliană şi un deţinut marocan. Ele au fost alese întâmplător, în urma unei călătorii în teritoriu, transmite Agerpres.
‘Cartea aruncă lumină asupra vieţii grele pe care au avut-o în ţara de origine şi a drumului anevoios al emigrării. Romanul îşi propune să realizeze un mozaic al fenomenului imigraţiei, fără stereotipuri şi prejudecăţi’, au precizat autorii pe site-ul Provinciei Savona. Textele au fost adunate şi elaborate de preşedintele asociaţiei Find The Cure, Daniele Sciuto, şi de reprezentantul Provinciei Savona Davide Delbono.




Integral pe Ziua Veche



Comentarii

COMUNICATUL REDACTIEI ZV: În fine, vă mai informăm la cap că POPO-"asociatia" zisa si "Find The Cure" (pe româneste: "găseste-mi găoaza", n.red.) este o expresie a POPO-"communitătii" HOMO-"europene" de bulangii-LGBT-transatlantici, care simbolizează societatea-"deschisă" (deschisă la EURO-prohab, n.red.)! Cu respect, Terchea & Berchea

29 iulie 2016 23:46

Up date: Am dori sa va mai informam ca, prin antiteza, simbolul ... polonezilor din Italia e (nimeni alta decât unica & irepetabila) ... Aleksandra Rybinska (pe care si Dvs., stimati cititori ai nostri, o puteti viziona pe youtube! n.red.). Cu respect, Redactia ZV

29 iulie 2016 23:38

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.