Gerard Depardieu îl va interpreta pe Jules Rimet, fondatorul primei Cupe Mondiale de fotbal şi fost preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), au anunţat, joi, reprezentanţii editurii Editions du Passage, potrivit AFP, citată de Mediafax.

Romancierul Jean-Paul Delfino şi cineastul Frederic Auburtin vor scrie scenariul acestui film, al cărui titlu provizoriu este "F2014", au precizat reprezentanţii aceleiaşi edituri.

Filmările vor debuta în iunie 2013 şi vor avea loc în Europa, Africa şi America de Sud, cu un an înainte de următoarea Cupă Mondială, care se va desfăşura în Brazilia.

Gerard Depardieu este unul dintre cei mai cunoscuţi actori francezi pe plan internaţional şi are la activ peste 100 de filme în care a jucat, inclusiv cele din seria "Asterix".

De-a lungul carierei sale, Depardieu a câştigat numeroase premii, inclusiv Globul de Aur, pentru rolul din filmul "Cartea verde", şi a fost nominalizat la Oscar, în urma rolului memorabil pe care l-a făcut în "Cyrano de Bergerac".

FIFA a fost înfiinţată în 1904, iar în prezent este cea mai mare federaţie sportivă din lume, Jules Rimet fiind preşedintele acestui for timp de 33 de ani, în perioada 1921-1954.

Rimet a fost cel care a avut ideea organizării unui Campionat Mondial, ca o reacţie a succesului obţinut de turneele olimpice de fotbal, propunerea sa fiind votată la congresul FIFA de la Amsterdam din 28 mai 1928.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.