China a criticat luni raidurile israeliene din Siria, în contextul în care preşedintele palestinian Mahmud Abbas şi premierul israelian Benjamin Netanyahu se află în ţara asiatică, unde discută separat cu conducătorii comunişti, scrie AFP, citată de Agerpres.

„Ne opunem recurgerii la forţă şi apreciem că suveranitatea tuturor ţărilor trebuie respectată”, spus Hua Chunying, purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze, atunci când a fost întrebată deste atacurile efectuate vineri şi duminică.

Israelul susţine că acţiunea sa urmăreşte să împiedice un transfer de arme către Hezbollahul libanez, aliat al Damascului şi Teheranului.

În contextul situaţiei regionale „foarte sensibile şi complicate”, China a făcut apel, prin vocea doamnei Hua, la toate părţile implicate în problema siriană să „dea dovadă de reţinere şi să nu recurgă la acţiuni susceptibile să agraveze tensiunile”.

Tot luni, ministerul rus de Externe s-a declarat, „foarte preocupat” de raidurile israeliene efectuate în apropiere de Damasc, apreciind că ar putea provoca o escaladare a tensiunilor în regiune.

„Noi suntem în proces de a actualiza şi analiza toate circumstanţele legate de informaţiile foarte preocupante despre raidurile efectuate de Israel, la 3 şi 5 mai, la periferia Damascului. O intensificare a confruntării armate creşte considerabil riscul apariţiei unor focare de tensiune", se arată într-un comunicat al ministerului de Externe rus, potrivit Mediafax.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a afirmat că cel puţin 42 de militari sirieni au fost ucişi în raiduri israeiliene, adăugând că soarta altor aproximativ 100 este necunoscută.

Rusia rămâne unul dintre ultimii susţinători ai regimului de la Damasc, căruia îi livrează arme. Ea se opune oricărei forme de ingerinţă în conflict.

Până în prezent, Rusia a blocat, împreună cu China, toate proiectele de rezoluţie ale Consiliului de Securitate al ONU ce ameninţă cu sancţiuni regimul preşedintelui Bashar al-Assad.


Comentarii

Ivan Rosca Rusia si China au perfecta dreptate!

22 ianuarie 2022 10:40

Ivan Rosca Rusia si China au perfecta dreptate!

15 ianuarie 2022 10:34

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.