Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, a precizat însă că, în acest moment, nu sunt bani pentru atribuirea acestor lucrări. Ieri, Mediafax arăta într-un material că „Autostrada Transilvania va fi finalizată cel mai devreme în 2020, dar ar putea fi terminată şi în 2026, după 22 ani de la începerea lucrărilor. Fişa tehnică a investiţiei relevă că lucrările vor fi finalizate cel mai devreme în 2020, dar ar putea fi încheiate şi în 2026. O investiţie ale cărei costuri au depăşit cu mult valoarea preconizată iniţial şi care candidează la Cartea Recordurilor, din cauza ritmului lent de execuţie. Proiectul a început în 2004, cu semnarea unui contract de 2,2 miliarde euro pentru construcţia a 415 kilometri, dar porţiunea realizată până în prezent cu finanţarea statului depăşeşte cu puţin 10% din traseul total”.
La scurt timp, într-un comunicat de presă, CNADNR a precizat: „Prin revizuirea reţelei europene de transport TEN – T, sectoare din Autostrada Transilvania au devenit eligibile pentru a fi construite din bani europeni în perioada 2014-2020. În funcţie de sursele de finanţare atrase pentru construirea acestor secţiuni, termenele de finalizare vor fi eşalonate după 2014. Menţionăm că fişa de investiţii a obiectivului – invocată în materialul Mediafax – cuprinde limitele bugetare impuse de Ministerul Finanţelor Publice pentru anul 2012, precum şi estimări ale limitelor bugetare pentru perioada 2013-2015. Pentru anii ulteriori acestei date, suma menţionată în document a rezultat din valoarea obiectivului de investiţii diminuată cu cheltuielile realizate până în prezent şi cu estimările limitelor bugetare în perioada 2012-2015. Acestea nu iau în calcul o posibilă finanţare din alte surse (finanţare UE), astfel încât «calculele» autorului materialului nu au nici o valoare. În aceste condiţii, avansarea anului 2026 ca termen de finalizare nu are nici o bază reală”.
Integral în Jurnalul Naţional
Integral pe Jurnalul Național
Alte articole pe același subiect
- MEDIAFAX- România are drumuri mai proaste ca Botswana: Autostrada Transilvania va fi gata în 2026
- Imposibila autostradă românească intră în Cartea Recordurilor
- ADEVĂRUL- Boagiu pregăteşte penalizări pentru constructorii autostrăzii Bucureşti - Ploieşti. Nu va fi gata la timp!
- GÂNDUL- Câţi kilometri de autostradă promite ministerul Transporturilor că vor fi gata în 2013
- JURNALUL NAŢIONAL- Autostrada Bucureşti-Ploieşti nu va fi finalizată la termen. Constructorii vor fi penalizaţi
- Ce trebuie să ştii despre autostrada pe care nu o inaugurăm azi
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.
Te-ar mai putea interesa și...
REALITATEA- Decizie crucială în ședința de Guvern. Salariu minim crește cu 3%, de la 1 ianuarie
29 decembrie 2020 9:58EVENIMENTUL ZILEI- Cine va fi scutit de plata impozitului în primele trei luni din 2021. Anunțul făcut de Florin Cîțu
29 decembrie 2020 9:54ADEVĂRUL- Cîţu: „Nu tăiem salariile bugetarilor, dar le îngheţăm“. Ce se întâmplă cu ratele bancare şi cu salariul minim
29 decembrie 2020 9:51UNIVERSUL- Ce măsuri bugetare pregătește Guvernul. Ce se întâmplă cu pensiile și cu salariile bugetarilor. Cât va fi punctul de amendă
29 decembrie 2020 9:47ANTENA3- Guvernul ar urma să îngheţe mai multe venituri în 2021. Ce se va întâmpla cu salariile profesorilor
29 decembrie 2020 9:44Editorial
Șapte zile de criză cu Barna, Cioloș, Cîțu și Orban pentru codul bunelor maniere
Liderii USR PLUS n-au reușit să-l schimbe pe Florin Cîțu de la Palatul Victoria, dar după șapte zile de criză politică în plină pandemie au elaborat, împreună cu liberalii, un fel de cod al bunelor maniere din coaliție....