Azi,1 Decembrie 2011, se implinesc 93 de ani de la Marea Unire infaptuita la 1918 si 21 de ani de cand, Constituţia Romaniei, din 1991. prin articolul 12, alineatul 2, a consfintit ca, acesta data sa devina Ziua Nationala a Romaniei.

De 21 de ani , in care am adunat bucurii multe in sufletele noastre dar si multe amaraciuni, deziluzii si tristeti, 1 Decembrie, Ziua noastra, a tuturor romanilor, ar trebui sa fie si momentul in care sa lasam istoria sa vorbeasca.

Cum a devenit 1 Decembrie Ziua Naţională a României aflam din CLIK care consemneaza ca formarea statelor naţionale moderne a atras după sine asumarea de către acestea a unei zi din an ca fiind sărbătoare naţională, pentru revalorificarea componentelor esenţiale în vederea identifiării valorilor şi tradiţiilor definitorii pentru respectivul popor.
Adoptarea unei zile naţionale devenea absolut necesară, mai ales din punct de vedere simbolic, întrucât situaţia pe plan internaţional a celor două principate era incertă, Moldova şi Ţara Românească fiind în continuare monede de schimb.
Prima Zi Nationala a Romaniei a fost stabilita pentru data de 10 Mai, data care reprezenta ziua proclamării lui Carol de Hohenzolern-Sigmaringen ca Domnitor al României la Bucureşti după rostirea jurământului: "Jur să păzesc legile României, să-i apăr drepturile și integritatea teritorială".
10 Mai, mai spune sursa citata, a fost consolidată ca zi naţională în 1881, dată la care este proclamat Regatul României, iar Carol este încoronat ca primul Rege al României.
Această dată şi-a menţinut importanţa şi după moartea lui Carol I, succesorii săi (Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I) acordând o atenţie deosebită acestei zile până la abolirea monarhiei în 1947.

A urmat, apoi, 23 August, declarata Zi Nationala a Romaniei de catre comunisti care, pentru respectarea tradiţiei totalitare, în vederea justificării noului regim, Partidul Muncitoresc Român, a recurs la impunere ca zi naţională a unui eveniment ce a marcat dezastruos istoria ţării pentru multi zeci de ani.
Astfel, ziua de 23 August, cunoscută în istoriografia marxistă sub mai multe denumiri (Insurecția armată din 23 August 1944, Revoluția de Eliberare Socială și Națională, Antifascistă și Antiimperialistă etc.) a fost adoptată de partid ca zi de importanţă naţională, având grijă să evenimentele să pară exclusiv ca opera noii puteri.
Parade pentru noua sărbătoare au fost organizate începând cu anul 1945, deşi nu a fost recunoscută în mod oficial ca zi naţională decât din 1948 şi până în 1989.

Înlăturarea regimului comunist, in Decembrie 1989, şi revenirea la democraţie a necesitat impunerea unei noi zile naţionale, fapt realizat odată cu Legea nr. 10 din 31 iulie 1990 şi garantat prin articolul 12, alineatul 2 al Constituţiei din 1991. Sursa mentioneaza ca alegerea datei de 1 Decembrie ca Zi Nationala a Romaniei s-a datorat importanţei covarsitoare a momentului Unirii din 1918 a românilor din Transilvania şi Banat cu cei din Vechiul Regat, prilej cu care a fost înfăptuită România Mare, Basarabia şi Bucovina unindu-se cu puţin timp înainte.

MEDIAFAX noteaza ca delegaţii la Marea Adunare de la Alba Iulia din Decembrie, 1918 au stabilit ultimele detalii ale Marii Uniri într-un hotel numit la acea vreme "Hungaria". După Unire, hotelul a devenit "Dacia", apoi "Apulum", fiind demolat ulterior de comunişti întrucât "deranja" planurile de extindere a oraşului.
La 30 noiembrie 1918, deputaţii şi delegaţii la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia au hotărât, la Hotelul "Hungaria", condiţiile Marii Uniri de la 1 Decembrie şi programul Marii Adunări Naţionale.

Muzeograful şi istoricul Dorin Giurgiu spune că, după ce Alba Iulia a fost desemnată să găzduiască lucrările Marii Adunări Naţionale, reprezentanţii Consiliului Naţional Român au luat o serie de măsuri pentru pregătirea adunării, iar Hotelul "Hungaria" din municipiu a fost ales pentru a găzdui delegaţii importanţi şi întâlnirile de pregătire a evenimentului.

Giurgiu susţine că hotelul nu a fost ales întâmplător şi crede că, pe lângă faptul că era unul dintre cele mai spaţioase din Alba Iulia, a contat şi numele.

"Mai existau şi alte hoteluri în Alba Iulia, însă probabil că românii au căutat să folosească acest hotel şi ca un simbol datorită numelui (…) Hotelul oferea cele mai bune condiţii şi de cazare şi pentru şedinţe publice, dar, pe de altă parte, faptul că se numea «Hungaria» poate a fost şi un imbold românesc puţin naţionalist pentru a găzdui aceste preparative", spune Giurgiu.

Cum au hotărât românii Unirea de la Alba Iulia în 1918 si care au fost momentele cheie ale Marii Adunări Naţionale ne explica ADEVARUL care noteaza ca Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de acum 93 de ani, a antrenat pe aşa numitul „câmp al lui Horea“ peste 100.000 de români care şi-au exprimat prin viu grai dorinţa de Unire. Fruntaşii românilor ardeleni au anunţat hotărârea istorică, după ample dezbateri în actuala Sală a Unirii.

Istoricul discurs al lui Vasile Goldiş, om cu o vastă cultură, cu înalte concepţii social-politice, a început în jurul orei 11.00 a zilei de 1 Decembrie 1918. El a rostit şi fraza plină de adevăr: „Veacuri de-a rândul poporul românesc, adevăratul şi legitimul proprietar al pământului ce fusese odinioară Dacia romană, a fost socotit străin şi rob pe pământul lui strămoşesc“. A făcut referire şi la modul în care trebuie exercitată în viitor puterea politică şi şi-a încheiat cuvântarea cu memorabila frază „Să jurăm credinţă, de aici înainte, numai naţiunii române, dar tot atunci să jurăm credinţă şi civilizaţiunei umane“. Ulterior, Vasile Goldiş a supus aprobării Adunări Naţionale documentul cunoscut ca Rezoluţia de Unire. După cuvântările oficiale, preşedintele Gheorghe Pop de Băseşti a supus aprobării Rezoluţia care a fost votată cu unanimitate, ceea ce era sininim cu „Unirea Transilvaniei, Banatului şi a Părţilor Ungurene cu ţara-mamă este decisă pentru toate veacurile .”

ANTENA 3 precizeaza ca peste 25.000 de romani au fost prezenti astazi la parada militara fastuoasă organizata de Ziua Naţională a României, la Bucuresti,la eveniment participand oficialitati de prim rang, presedintele Romaniei, Traian Basescu, presedintele Senatului, Vasile Blaga si fostul presedinte Emil Constantinescu.
Sursa citata mentioneaza ca aproximativ 1.500 de militari şi tehnică militară a MApN, MAI, SRI şi SPP participă astăzi la Parada militară organizată de Ziua Naţională a României, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.
De la ora 8.00, au avut loc ceremonii militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie, amplasat în faţa Palatului Naţional al Copiilor din Parcul Tineretului şi la Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol I.

Potrivit MApN, începând cu ora 17.40, în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional, vor avea loc un ceremonial militar şi un concert de cântece ostăşeşti, urmate de retragerea cu torţe a militarilor din Regimentul 30 Gardă "Mihai Viteazul" pe itinerariul Palatul Cercului Militar Naţional, Bulevardul Regina Elisabeta, Piaţa Operei, Piaţa Leu, Bulevardul General Vasile Milea.

Si tot ANTENA 3 mentioneza ca la sfârşitul paradei, preşedintele a plecat de la tribuna oficială către maşina prezidenţială. El s-a urcat în maşină, însă după câţiva metri autoturismul a oprit, iar preşedintele a coborât şi s-a îndreptat spre mulţime.Băsescu a vorbit şi a dat mâna cu zeci de oameni. Au fost însă şi persoane care i-au adresat reproşuri. În plus, preşedintele a fost huiduit.După câteva minute, preşedintele a urcat în maşină, însă doar pentru a traversa Piaţa Arcului de Triumf şi coborî din nou pentru a da mâna cu oamenii.Acolo, acesta a a făcut o nouă baie de mulţime, apoi s-a urcat în maşină şi a plecat.

La Alba Iulia, din pacate, manifestarile de 1Decembrie nu au fost lipsite de evenimente. JURNALUL NATIONAL spune ca premierul Emil Boc a fost huiduit, în această dimineaţă, la Alba Iulia. În timpul ceremoniilor, în momentul în care a depus o coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul, mai multe persoane l-au huiduit pe premier.
În paralel, câteva zeci de membri ai PDL au încercat să acopere huiduielile, strigând "România, România", iar unii dintre aceştia s-au îndreptat spre cei care huiduiau, spunându-le să înceteze.
Şi reprezentanţii PDL au fost huiduiţi în momentul în care au depus o coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul, moment în care, din mulţime, se striga "Hoţii, hoţii".
Manifestările au fost marcate şi de scandările unor tineri care au steaguri şi pancarte cu mesajul "Salvaţi Roşia Montană", iar o tânără a reuşit să ajungă la microfonul de unde se coordonau ceremoniile, strigând "Salvaţi Roşia Montană".
Pe de altă parte, mulţimea a aplaudat îndelung delegaţia Primăriei din Chişinău, condusă de Dorin Chirtoacă, primarul Capitalei Republicii Moldova.
Înainte de defilările militare, premierul a transmis câteva cuvinte privind propria relaţie cu ţara şi perspectivele de viitor:
”Eu iubesc România în primul rând pentru oamenii pe care-i are. Iubesc România pentru bogăţiile pe care le are, pentru frumuseţile pe care le are, şi nu în ultimul rând, pentru istoria pe care o are”, a mărturisit primul-ministru.

Pun punct aici si va doresc sa aveti, macar azi, o zi frumoasa, pe inima dumneavoastra!


Comentarii

antitradatori tradatorii vor schimbarea zilei nationale pt a le satiface poftele ungurilor! 1 decembrie ziua romanilor sau 10 mai ziua regilor de ocupatie??

2 decembrie 2011 9:19

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.