Mult aşteptatul duel dintre Novak Djokovic şi Rafael Nadal din semifinalele de la Roland Garros, o reeditare a ultimului act de anul trecut, va avea loc spre satisfacţia fanilor şi a organizatorilor, după ce ambii jucători s-au impus în sferturile de finală de la Paris.

Djokovic, actualul lider mondial şi principalul favorit la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, l-a învins în trei seturi, scor 6-3, 7-6, 7-5, pe veteranul german Tommy Haas, cap de serie numărul 12.

Tot în trei seturi s-a impus şi Nadal, campionul din 2012 şi favorit numărul 3, jucătorul iberic trecând în mai puţin de două ore de elveţianul Stanislas Wawrinka, cap de serie numărul 9.

Djokovic şi Nadal se vor întâlni în semifinale pentru a 35-a oară, spaniolul conducând în ceea ce priveşte victoriile în meciurile directe cu 19-15.

În cealaltă semifinală masculină, reprezentantul gazdelor, Jo-Wilfried Tsonga, care a trecut în sferturi de Roger Federer, va juca împotriva altui jucător din Spania, David Ferrer.

În turneul feminin, a doua favorită, rusoaica Maria Sharapova, a revenit spectaculos după ce a pierdut primul set la 0 şi a câştigat meciul disputat împotriva sârboaicei Jelena Jankovic, scor 0-6, 6-4, 6-3.

În semifinale, Sharapova o va întâlni pe Victoria Azarenka (Belarus, cap de serie numărul 3), învingătoare în două seturi, scor 7-6, 6-2, în disputa cu rusoaica Maria Kirilenko.

În cea de-a doua semifinală feminină, liderul mondial Serena Williams va juca cu a cincea favorită, italianca Sara Errani.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.