Preşedintele american, Barack Obama, a discutat vineri cu cancelarul german, Angela Merkel, despre ultimele evoluţii legate de criza din zona euro, pe care o consideră un risc important pentru economia americană.

"Preşedintele şi cancelarul au discutat despre pregătirile în vederea summitului G20 de la Cannes şi au convenit să păstreze legătura înainte de întâlnire", potrivit unui comunicat al Casei Albe, informează Mediafax, care citează AFP.

Obama a mai avut, în ultima perioadă, discuţii telefonice cu liderii europeni în legătură cu criza economică. Luni, el a discutat cu preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, despre criza datoriilor în Europa şi şi-a exprimat "întregul sprijin pentru strategia definită" de Franţa şi Germania, conform unui comunicat al Preşedinţiei franceze.

Tot luni, Obama a avut o convorbire telefonică şi cu premierul britanic, David Cameron.
Discuţia de vineri cu Merkel a avut loc înainte ca miniştrii de Finanţe din G20 să se întâlnească la Paris, pentru a discuta despre criza din zona euro.

Liderii europeni s-au angajat să prezinte, la summitul G20 de la Cannes, programat pentru 3 şi 4 noiembrie, soluţii "durabile, globale şi rapide" pentru rezolvarea crizei.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.