Pep Guardiola (40 de ani) plănuieşte să-l menajeze azi pe Messi, în semifinala CM al Cluburilor, unde Barça va întâlni campioana qatareză Al-Sadd, de la ora 12:30. Catalanii sunt mai mult în vacanţă în Japonia şi Pep le-a permis fotbaliştilor să se plimbe prin oraş alături de iubitele lor.Vestea că Leo Messi ar putea fi menajat în meciul cu Al-Sadd a luat prin surprindere mulţi specialişti, având în vedere că argentinianul are ca miză nu numai trofeul, dar şi egalarea recordului deţinut de Pedro, acela de a marca în şase competiţii distincte într-un an calendaristic. Chiar dacă va titulariza rezerve ca Fontas sau Cuenca, Guardiola şi-a avertizat jucătorii: "Vom avea mult de muncă. Orice se poate întâmpla şi nu trebuie să ne considerăm deja învingători. Sunt foarte emoţionat, pentru că a fost foarte greu să ajungem aici.

Al-Sadd, fosta echipă a lui Romario
Al-Sadd este clubul cel mai titrat din Qatar, cu un bilanţ record de 12 titluri câştigate începând cu sezonul 1971-1972. La Al-Sadd au jucat Romario şi Frank Lebeouf, iar vedetele actuale sunt Mamadou Niang (71 de goluri pentru Marseille între 2005 şi 2010) şi Kader Keita (marcator în poarta Stelei, în Liga Campionilor, pe vremea când juca la Olympique Lyon).

Preşedinte la 23 de ani!
Preşedintele lui Al-Sadd este şeicul Mohammed Al Thani, fiul şefului statului din Qatar! El are doar 23 de ani şi s-a ocupat de candidatura Qatarului pentru organizarea CM 2022, Al Thani fiind totodată o figură politică emblematică a ţării.

Ibrahim, jucătorul-surpriză
Al-Sadd propune astăzi un jucător foarte interesant camerelor de luat vederi: mijlocaşul Khalfan Ibrahim (23 de ani) a fost desemnat la doar 18 ani cel mai bun fotbalist asiatic, fiind marea speranţă a fotbalului qatarez. Ibrahim este apreciat pentru tehnica sa în regim de viteză, dar şi pentru acurateţea cu care execută fazele fixe.




Integral pe ProSport



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.