Guvernul a decis majorarea salariului minim brut pe ţară cu 30 lei, de la 670 lei la 700 lei. Potrivit unui analize a Ministerului Muncii, peste 125.000 de bugetari şi aproape 665.000 de angajaţi din privat vor beneficia anul viitor de majorarea salariului minim, anunţă CURIERUL NAŢIONAL. Într-o atmosferă tensionată, premierul Emil Boc, întrebat ce crede el că îşi pot lua românii cu cei 30 de lei în plus, a declarat, citat de COTIDIANUL: „Fiecare după nevoile şi solicitările pe care le are“. Mai nimic, rezultă însă din statiscticile prezentate de ZIUA VECHE în „Bilanţul celor trei ani de criză“.

Atmosferă tensionată şi la Cotroceni, în timpul consultărilor dintre preşedintele Traian Băsescu şi liderii USL. Fără ziarişti în preajmă, şeful statului i-a întâmpinat rece pe Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin şi nici măcar nu a dat mâna cu ei. Preşedintele PNL a început tirul acuzaţiilor vorbind despre corupţia din PDL, moment în care, potrivit surselor GÂNDUL, şeful statului i-a replicat: „Hai că şi voi sunteţi corupţi“. „Mergeţi la DNA, la Daniel Morar, dacă aveţi informaţii“, i-a întors-o Antonescu.

ANTENA3 susţine că „banii din şpaga de la Braşov ajungeau la PDL“, citând declaraţia fostului director OPC Braşov în faţa magistraţilor. În dosar sunt implicaţi primarul, prefectul şi subprefectul de la Braşov. Inflaţia de corupţie din politică este completată de inflaţia de posturi de televiziune, deţinute tot de politicieni, afirmă ROMÂNIA LIBERĂ. În total există 810 posturi de televiziune, locale sau naţionale, care au primit licenţe de la CNA.

Creşterea salariului minim pe economie va aduce cu sine şi o creştere a amenzilor de circulaţie. Codul Rutier stabileşte, după cum afirmă JURNALUL NAŢIONAL, că un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie. În 2011, salariul minim brut este de 670 de lei, ceea ce înseamnă că valoarea unui punct de amendă este de 67 de lei in acest an. Prin creşterea salariului minim, punctul de amendă creşte şi el, cu 3 lei. Amenzile mărite ar putea fi achitate cu altfel de bancnote, în cazul în care va fi aprobată o petiţie care, anunţă AGERPRES, cere introducerea primei personalităţi feminin pe bancnota de 100 de lei.

Pe altfel de „amenzi“ se ceartă SUA şi China. ANTENA3 se întreabă, după ce o companie americană a publicat o imagine în premieră cu primul portavion recondiţionat de chinezi, dacă nu cumva China se pregăteşte de război. Pe de altă parte, ADEVĂRUL susţine că războiul economic a şi început, după ce China a anunţat că supraimpozitează maşinile importate din SUA. Aceasta după ce americanii ameninţă de mai bine de un an că vor impune taxe adiţionale pentru produsele „made in China“.


Comentarii

Românii sunt mințiți și batjocuriți! Românii sunt batjocuriți. Dacă PIB-ul României fluctuează undeva între 7500 și 8500 dolari pe cap de locuitor, asta înseamnă că economia românească produce așa cum e ea, 7500-8500 dolari pe cap de locuitor. Iar dacă facem un calcul simplu, respectiv înmulțim 8000 dolari cu 20.000.000 populația țării și rezultă 160 miliarde dolari americani. Deci anual economia românească produce 160 miliarde dolari americani. Raportat la cifra PIB-ului, salariul minim și pensia minimă sunt o foarte mare bătaie de joc la adresa națiunii. Asta având în vedere și marea majorare recentă a salariului minim de la 670 lei la 700 lei. Concluzia e simplă. Statul român cheluiește mult prea mulți bani, plus să nemernicii nu vor să dea o lege a salarizării care să pemită câștigarea unui salariu minim mult mai decent. Iar prețurile la bunurile alimentare și de consum sunt ca la Paris sau Berlin. Oare cât timp va mai putea fi păcălită națiunea română de acești ipocriți care acum prin guvernarea lor duc țara de râpă?

20 decembrie 2011 7:10

cine-a tras in noi dupa 22? Si Ceausescu a dat 10 lei mai mult la nush'ce bursa! Si tot l-au impuscat! Asa ca... cred ca va va veni randul, portocalelor!

19 decembrie 2011 11:41

moise este o vorba la romani...nici mama nu a dat la tata.nimica gratis.ISUS spunea ..Sa dam Cezarului ce e al Cezarului....Cezar era unul astia sunt cu miile,,,iar ca cineva sa o duca BINE...intodeauna majoritatea o v-a duce PROST,sa nu zic jalnic.Multumim din inima tovarase prim ministru pentru cadoul de CRACIUN.si sa face-ti 200 kg in viu.ALOHA

18 decembrie 2011 18:25

Românii sunt mințiți și batjocuriți! Românii sunt batjocuriți. Dacă PIB-ul României fluctuează undeva între 7500 și 8500 dolari pe cap de locuitor, asta însemnând că economia românească produce așa cum e ea, 7500-8500 dolari pe cap de locuitor. Raportat la cifra PIB-ului, salariul minim și pensia minimă sunt o foarte mare bătaie de joc la adresa națiunii. Asta având în vedere și marea majorare recentă a salariului minim de la 670 lei la 700 lei. Oare cât timp va mai putea fi păcălită națiunea română de acești ipocriți care acum prin guvernarea lor duc țara de râpă?

18 decembrie 2011 10:23

GU Practic pe guvernanti nu-i intereseaza castigul individual. Salariatul va castiga poate 10 lei net din aceasta majorare, dar statul va castiga enorm, deoarece la cei 30 de lei majorare statul va incasa lunar ca impozite si contributii aproximativ 21 de lei/ lunar de salariat, adica 13.650.000 lei lunar, aproximativ 3.145.161 euro lunar. Pe langa aceasta mai punem si cresterea amenzilor. Deci cine este hotul? Nu cumva statul? Iar banii nu se duc cunva in burduhanul imputit al politicienilor?

17 decembrie 2011 19:55

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.