Românii beau aproape 300 de milioane de litri de alcool pe an.

Suntem pe locul 8 în topul celor mai mari consumatori de băutură din lume, cu peste 15 litri de alcool pur de persoană anual, mult în faţa unor ţări mai bogate ca Anglia, Franţa sau Germania.

Dar mai grav este altceva. Foarte mult din ceea ce bem este contrafăcut. România are o imensă industrie subterană care aruncă pe piaţă vinuri sau băuturi tari cu o compoziţie care îi îngrozeşte pe specialişti.

În România, un bărbat din 5 moare din cauza consumului excesiv de alcool, iar la mortalitatea feminină suntem pe primul loc în Uniunea Europeană.

Echipa emisiunii "În Premieră" a vrut să vadă ce riscă românul neavizat şi a făcut un experiment.

Probele mai multor tipuri de vin comercializat în România au fost duse la un laborator. Reacţia primului test, degustarea, a fost mai mult decât sugestivă.

Daniela Potmischi, şef laborator, a descris unul dintre vinuri ca având miros de "cârpe nespălate".

Analiza tehnică a arătat că ceea ce conţineau sticlele de vin aduse la laborator era departe de reţeta impusă de lege.

Reporterii "În Premieră" au descoperit o contrafacere atât de grosolană, încât unele probe nu conţin nici urmă de struguri.

E pur şi simplu SPIRT CU AROME şi coloranţi.

Vinul falsificat poate fi fabricat tot anul şi are costuri minime.

Reţeta producătorului de băuturi contrafăcute e cum nu se poate mai simplă. Un spaţiu nu tocmai mare, de obicei grajduri sau clădiri părăsite, câteva butoaie şi o instalaţie de îmbuteliere sunt suficiente pentru ca afacerea să poată începe.

Urmează o etichetă aplicată pe sticlă. De obicei eticheta seamăna izbitor de tare cu etichetele sticlelor de vin cu renume. Diferenţa o face însă conţinutul care nu are nimic de-a face cu vinul natural.

Apoi alcoolul este îmbuteliat şi trimis în magazine. Nu sunt preferate însă supermarketurile sau magazinele de profil, ci chioşcurile de la colţul străzii şi cele din mediul rural.

Alcoolul este al treilea risc major pentru degradarea sănătăţii în lume, băutul provocând mai mulţi morţi decât SIDA sau tuberculoza.


Comentarii

Ludwig Bauer Studiile clinice din Europa de vest și din Statele Unite arată concludent că tatuajele pe corpul uman scurtează viața cu aproximativ 5 ani, datorită cernelurilor impregnate in piele și care rămân o sursă continuă de intoxicare a ficatului. Convingeți-vă copiii să nu se tatueze!

24 octombrie 2021 5:42

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.