Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a explicat de ce, deocamdată, România nu poate avea o creştere spectaculoasă, ca în cazul Austriei şi Germaniei: Lipseşte un plan bine pus la punct.

”Cel puţin în aparenţă şi la prima vedere sunt elemente din Austria şi Germania care seamănă. Cele două ţări au crescut însă diferit. Germania a ieşit distrusă din război şi s-a reconstruit datorită planului Marshall, bine pus la punct, şi din dorinţa oamenilor de a face ceva”, a explicat Iohannis.

”În Austria, reconstrucţia s-a produs mai încet, printr-un model total diferit de Germania, însă s-a ajuns la un produs similar cu Germania. Acolo, clasa politică, printr-o construcţie cu paşi mici a ajuns la o asemenea performanţă. Austria e o ţară mică”, a mai spus primarul Sibiului.

Am avut un plan comun când a trebuit să intrăm în NATO şi în UE

”Aşadar, Germania a avut un plan economic bine pus la punct şi ambiţia oamenilor de a se ţine de acest plan, iar în Austria, un plan bine pus la punct, ţinut de clasa politică.

Putem şi noi. Acum mulţi ani a existat un consens politic pentu intrarea in NATO şi UE. dacă s-a vrut s-a puput. Am devenit şi membri NATO, am intrat şi în UE. Imediat după aceea a fost consensul politic”, a explicat Iohannis.

Totodată, Iohannis a vorbit şi despre cum a reuşit să scoată Sibiul ”din praf”. Primarul spune că a atras investiţii şi astfel s-au creat locuri de muncă şi a scăzut şomajul.

El spune că România poate fi o ţară puternică dacă vom avea mii de oameni de afaceri puternici. Iar noi, politicienii, Guvernul, trebuie să sprijinim oamenii de afaceri, pentru a deveni o economie politică.

Descentralizarea este bună

Iohannis a mai spus că în ceea ce priveşte planul de descentralizare, lucrurile au mers bine.

”Eu văd o oportunitate. Noi ne dorim de multă vreme această descentralizare. Până acum nu a exitat voinţa politică de a duce descentralizarea mai departe. Şi până acum s-au descentralizat unele servicii, ca Serviciuld e Evidenţa Populaţiei, şcolile, dar sunt unele servicii care au rămas la ministere şi noi considerăm că anumite lucruri trebuie să fie administrate în teritoriu. Acest lucru nu are legătură cu baronizarea. Întreaga mişcare este bună. Este nevoie de această descentralizare”, a spus Iohannis.

Primarul Sibiului spune că sunt destule instituţii care vor trece de la ministere la primării şi consilii judeţene şi locale.

Din păcate, în anii care au trecut s-au dat administraţiilor locale anumite instituţii, iar în unele cazuri, nu a fost vorba de niciun succes, pentru că nu exista şi buget.

În cursul anului 2014 vom analiza cum funcţiona acest lucru. Nu vrem un transfer de bani de la un minister la un consiliu judeţean ci un transfer ak sursei de finanţare, acolo unde se poate.

Despre regionalizare: Dacă nu putem să creştem economic România, mai bine nu o facem

”Nu vom face regionalizarea acum şi nici la anul. Cel mai important lucru este că noi nu vrem să facem regiunile nici din motive istorice, ci vrem regiuni care îmbunătăţesc net performanţa economică a României”, a spus Ioannis.

”Cred că prioritar trebuie să fie aspectul economic. Este vital să le avem, să vedem cum migrează populaţia, cum migrează investitorii, unde este centrul puternic şi cel slab. Nu ştiu câte regiuni vom avea dar este o chestiune care, după părerea mea nu trebuie discutată acum, pentru că riscăm să uităm de ce facem aceste regiuni”.

”Poate ar fi bine să vedem ce experienţă au alţii. În Europa sunt regiuni care au caracteristicile a ceea ce vrem noi să facem.

Nu aş milita pentru regionalizare pe criterii etnice,” a mai spus Klaus Iohannis.

Negocierile cu FMI

Faptul că s-a menţinut cota de impozitare unică, este satisfăcător. Este un rezultat frumos, obţinut în negociere

A doua chestiune, legată de CAS. Noi am convenit să solicităm ca din 2014 să scădem CSA-ul, dar nu de la 1 ianuarie.

Ce se întâmplă din 2014

Nu vom avea Apocalipsă. Vor creşte salariile şi pensiile. Dar trebuie ca Guvernul să aibă grijă ca preţurile să nu crească mai mult decât veniturile.

Voi rămâne loial partidului în care m-am înscris dar nu o să tac daca ceva este în nereguulă. Noi vom rămâne în USL. Exită discuţii dar asta nu înseamnă că nu ne facem treaba şi vrem să rupem USL-ul.

Noi dorim să rezolvăm problemele cu USL-ul. USL nu se rupe acum.

În cazul în care USL-ul se rupe, deoarece, cândva USL-ul nu va mai fi necesar, fiecare îşi va relua locul în spectrul politic româneşti. Şi noi de la PNL vom avea pretenţia să avem un candidat cu şanse bune la preşedinţie. Nu îmi imaginez că acest lucru se va întâmpla peste un an sau peste doi.

Am încredere în Crin Antonescu, nu pentru că este preşedintele meu de partid. Eu am intrat în PNL datorită lui Crin Antonescu, a mai spus Iohannis.

Proiectul Roşia Montană

părerea mea personală este că acest proiect are riscuri pentru mediu şi pentru oameni, dar oamenii de acolo au nevoie de locuri de muncă. Este un şomaj infernal acolo. Dacă nu se realizează proiectul Roşia Montană, trebuie găsit altceva. Nu putem să-i lăsăm pe oamenii de acolo să nu facă nimic. Este nevoie să se continue proiectul însă în condiţii mult îmbunătăţite.

Gazele de şist

Prin crreşterea preţului gazelor, s-a ajuns la un paradox. O tehnologie care pana acum se credea prea scumpă, devine plătibilă. Şi sunt firme care vând gaze prea scump pentru a plăti această tehnologi. Eu persoanl sunt de părere să nu ne grăbim. este bine să analizăm inpactul asupra mediului şi să vedem dacă avem aceste gaze.



Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a vorbit, la Realitatea TV, de ce România nu are, deoacamdată, o creştere economică, la fel ca Austria şi Germania, proiectul de descentralizare.

Integral pe România Liberă



Comentarii

liberalul socialist Don Primar, eu stiu unde ar fi ascuns "planul". Daca va apucati sa sapati prin cartierele sibiene marginase, din afara Centrului Civic, probabil o sa-l gasiti. Veti scapa oricum de praful care s-a adunat acolo. Ca, in afara de Centru, Sibiul nu arata mult diferit de Citza lui Mazare!

6 noiembrie 2013 7:57

Up date: Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a mai explicat si de ce, deocamdată, România nu poate avea o creştere spectaculoasă a deficitului bugetar si a datoriei publice, ca în cazul Austriei şi Germaniei (70-90% din PIB, deci, în valoare relativa, cam de 2-3 ori mai mare decât cea a României) si si cei mai saraci EURO-cetateni (ca în Germania): Lipseşte un plan bine pus la punct.

6 noiembrie 2013 5:46

Paul: Asa e! României îi lipseste un cincinal (în 4 ani si 1/2) si vreo trei-patru Comitete de Stat ale Planificarii (si, eventual, si un Plan National de Mituire Internationala, pe model german). Si, desigur, si un plan de "absorptie" de fonduri europene (de bani delapidati de EU de la EURO-iobagii din dotare si dati sub forma de mita politica celor dispusi sa "implementeze" modelul "european" = celor dispusi sa-si des-figureze economia a.î. sa o faca sa importe cât mai multe produse "germane" made-in-china si sa fure bani de la oameni prin factura la curent pentru a "finanta-indirect" "parcuri" "eoliene" si "fotovoltaice"). Asa e, asta îi mai lipseste României, în rest treaba e oabla.

6 noiembrie 2013 5:40

nicu a inceput promitator si a terminat lamentabil cand a inceput sa-l laude pe antonescu, care e sub orice critica... numai om politic nu se poate numi acest borfas.pacat ca oameni ca Johannis se supun acestui Antonescu, asta spune ceva si despre Johannis insusi... cred ca s-a corcit cu romanii

6 noiembrie 2013 0:21

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.