Câteva mii de persoane au participat, vineri seară, la deschiderea celei de-a şaptea ediţii a Târgului de Crăciun de la Sibiu şi au urmărit un concert susţinut de Monica Anghel, după ce primarul Klaus Iohannis a pornit iluminatul festiv din Piaţa Mare.

La ceremonia organizată în deschiderea celei de-a şaptea ediţii a Târgului de Căciun din Sibiu, primarul Klaus Iohannis a urcat pe scenă şi le-a urat "Distracţie plăcută" celor prezenţi la eveniment.

"Bine aţi venit în Piaţa Mare, la deschiderea Târgului de Crăciun, ajuns la a şaptea ediţie deja. Prima ediţie, dacă vă amintiţi, a fost în 2007, când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană. Atunci a fost un început bun şi cred că azi avem o continuare foarte bună a unei tradiţii foarte bune. Am discutat cu organizatorii şi le-am spus că am fost surprins ce multe articole bune au apărut despre acest târg de Crăciun din Sibiu, înainte chiar de a se deschide. Este o realizare frumoasă. Organizatorii au reuşit în fiecare an să vină cu ceva în plus. Faptul că aţi venit în număr aşa de mare la deschidere arată că deja suntem pe drumul cel bun. Faptul că mulţi turişti vin în Sibiu special pentru acest târg ne arată că nu numai sibienilor le place, ci şi musafirilor noştri, lucru care ne bucură foarte mult. Vă doresc să găsiţi ce doriţi în acest târg: distracţie, cadouri, jocuri pentru copii, o atmosferă deosebită, acum când, încet-încet, ne pregătim de Crăciun", le-a spus Iohannis sibienilor prezenţi în Piaţa Mare.

Iohannis a apăsat apoi butonul special şi a pornit iluminatul festiv pregătit pentru sărbători în piaţa centrală a oraşului.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sibiu, iluminatul festiv în restul oraşului va fi pornit ulterior, mai aproape de zilele de sărbătoare din luna decembrie.

După momentul festiv, sibienii au urmărit cu concert susţinut de Monica Anghel.

Târgul de Crăciun va fi deschis până în 3 ianuarie, sibienii şi turiştii având la dispoziţie peste 60 de căsuţe de unde pot cumpara cadouri, ornamente, jucării, dulciuri şi alte produse de sezon. În cadrul târgului sunt amenajate un patinoar şi mai multe instalaţii şi jocuri pentru copii.

În centrul întregii construcţii se află un brad de 22 de metri înălţime, care a fost împodobit cu peste două mii de ornamente.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.