Zăpada şi viscolul care s-au abătut asupra României în ultimele ore au pus stăpânire pe drumurile din ţară. Autorităţile au închis Autostrada Bucureşti – Piteşti (A1), dar şi mai multe drumuri naţionale. De asemenea, porturile de la Marea Neagră au fost închise, iar două curse aeriene au fost anulate. Două trenuri Regio staţionează în gări.

UPDATE 15 localităţi din Argeş au rămas fără curent electric din cauza ninsorilor, a declarat, pentru Adevărul, prefectul de ArgeŞ, Cristian Soare. În speţă, este vorba de 22.580 de consumatori care nu sunt alimentaţi cu energie electrică. Angajaţii de la CEZ sunt pe teren pentru a remedia problemele.

UPDATE Aproape 4.000 de locuinţe din judeţul Ilfov nu au avut energie electrică vineri seară, începând cu ora 22.00, din cauza căderilor de zăpadă şi a viscolului, cea mai mare parte a defecţiunilor fiind remediate o oră mai târziu, potrivit Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ilfov.

Accesul la energie electrică a fost întrerupt pentru abonaţii din localităţile Berceni, Vidra, Copăceni, Vârteju şi Bragadiru, arată Mediafax.

Cea mai mare parte a defecţiunilor au fost remediate în jurul orei 23.00 de către trei echipe de la Enel, sâmbătă dimineaţa rămânând afectaţi aproximativ 1.000 de consumatori din localităţile Vârteju, Bragadiru şi Copăceni şi lucrându-se în continuare pentru remedierea tuturor defecţiunilor.

Sâmbătă, la ora 6.30, în judeţul Ilfov nu existau locuinţe sau grupuri de locuinţe izolate din cauza viscolului sau a zăpezii, mai informează ISU Ilfov.




Integral pe Adevărul



Comentarii

O noua dovada de incompetenta a guvernului.. Ninsoarea de-a dreptul băsesciană care a cuprins o mare parte a României oferă autorităţilor o nouă şi excelentă ocazie de a-şi demonstra incompetenţa. Toate autostrăzile sunt blocate, curentul electric este întrerupt în numeroase localităţi, iar primarii apar pe televizoare ridicând din umeri, pentru că ei se aşteptau să vină iarna, dar nu acum, ci mai la vară. Din locaţia secretă unde s-a ascuns până va trece viscolul, Victor Ponta a dat deja dispoziţii ca ninsoarea să înceteze, dar somaţiile sale au rămas fără apel. De aceea premierul este decis, spun surse apropiate găurii în care stă pitit, să ia măsuri drastice şi să taie în carne – mă rog, în grăsime – vie.” Nu mai vorbesc că sunt afectate mai ales Muntenia şi Moldova, adică acele zone unde am fost votaţi masiv, de 200% din populaţie.” . academiacatavencu

25 ianuarie 2014 19:25

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.